X

Informaţia privind uciderea unei politiciene kurde în nord-estul Siriei, ‘extrem de tulburătoare’ (SUA)

Statele Unite examinează informaţiile privind uciderea unei politiciene kurde şi capturarea unor combatanţi kurzi în nord-estul Siriei, considerându-le “extrem de tulburătoare”, a declarat duminică un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, citat de Reuters, potrivit agerpres.

“Considerăm că aceste informaţii sunt extrem de tulburătoare, reflectând destabilizarea generală a nord-estului Siriei de când au început marţi ostilităţile”, a explicat purtătorul de cuvânt într-un email.

Citește și : Turcia îşi intensifică ofensiva în nordul Siriei

Sâmbătă, Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, un ONG cu sediul în Marea Britanie care raportează despre război, a anunţat că grupuri sprijinite de Turcia au ucis nouă civili, inclusiv Hervin Khalaf, secretar general al Partidului Viitorul Siriei.

Khalaf se întorcea de la o întâlnire la Hasaka în momentul atacului în care şoferul său şi un asistent au fost de asemenea executaţi, a declarat Hussein Omar, coordonator în Europa al Partidului Viitorul Siriei. Responsabili ai partidului, inclusiv Khalaf, au avut contacte cu oficiali americani de la înfiinţarea sa în 2018, a adăugat el.

Tags: Hussein Omarkurzimarea britanieONGStatele Unite
Categorii: Sinteze