X

Îngheţul a perturbat traficul trenurilor internaţionale în Belgia

Îngheţul a perturbat sâmbătă traficul internaţional pe reţeaua feroviară belgiană şi va provoca întârzieri pentru trenurile cu plecare din Belgia pe tot parcursul zilei, a anunţat un purtător de cuvânt al companiei Infrabel, care gestionează infrastructura, transmite AFP, potrivit agerpres

“Două trenuri, un Thalys şi un TGV, au rămas imobilizate pe şine în această dimineaţă, la ora 8:30, la ieşirea din Bruxelles, din cauza îngheţului de pe catenară. Ambele au reuşit să plece în jurul orei 10:30”, a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt al companiei.

Citește și : Macron vrea să discute cu Putin despre atacurile cu drone şi securitatea centralelor nucleare

“Circulaţia a fost reluată, însă acest lucru va provoca numeroase întârzieri pe parcursul zilei pentru traficul internaţional”, a precizat ea.

Au fost anunţate întârzieri cuprinse între 20 şi 240 de minute pentru mai multe trenuri Thalys cu plecare din Bruxelles către Paris, Aeroportul Schipol din Ţările de Jos şi Düsseldorf din Germania.

Două trenuri Thalys de la Amsterdam la Gara de Nord din Paris au fost anulate, potrivit companiei.

Citește și : Consiliul European cere Rusiei să înceteze atacurile asupra instalaţiilor nucleare civile

“Avem un plan de iarnă, care prevedere controale ale infrastructurii şi măsuri pentru prevenirea formării îngheţului. Însă, risc zero nu există”, a explicat purtătorul de cuvânt al Infrabel.

Tags: amsterdamBelgiabruxellesinfrastructuraThalys
Categorii: Diaspora