Ingineri din Taiwan au dezvoltat un beton armat ce permite dublarea în înălţime a clădirilor

Publicat:

Ingineri din Taiwan, insulă situată într-o zonă seismică şi având nevoie de măsuri speciale de construcţie, au dezvoltat un nou tip de beton armat ce permite dublarea în înălţime a clădirilor, potrivit Centrului Naţional de Investigaţie şi Inginerie citat marţi de EFE, scrie Agerpres.

Noul beton, denumit ‘New RC’, este de între 1,6 şi 2,4 ori mai rezistent decât cel tradiţional, astfel încât clădirile rezidenţiale ale insulei se vor putea extinde în înălţime, notează Centrul.


Citește și : Rusia ar putea ratifica Acordul climatic de la Paris până la sfârșitul anului (Gordeiev)

Inginerii au demarat cercetările asupra acestui material în 2009 şi în sfârşit anul acesta au fost anunţate rezultate pozitive, atât privind rezistenţa la cutremure cât şi cu privire la reducerea costurilor de construcţie, au anunţat la o conferinţă de presă cercetătorii care au participat la acest proiect.

Construcţia pe verticală poate fi benefică şi pentru extinderea spaţiilor verzi, au subliniat creatorii noului produs.

Japonia este singura ţară din lume care foloseşte o tehnologie similară, potrivit Central News Agency (CNA).

Citește și : Brexit: Theresa May, fragilizată în partidul său, reia discuţiile cu opoziţia laburistă

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Meta prezintă Movie Gen, noul său generator de video cu ajutorul inteligenței artificiale

Meta prezintă Movie Gen, noul său generator de video cu ajutorul inteligenței artificiale Compania Meta a prezentat Movie Gen, noul său generator de video cu...

Antarctica ‘înverzește’ într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice

Antarctica 'înverzește' într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice Un nou studiu arată că porțiunea acoperită de vegetație din Peninsula Antarctică a crescut de peste...

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare Sky News a renunţat la un interviu cu Boris Johnson, după...

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă Nu doar primăvara este un anotimp al florilor, și toamna are propriul farmec și există...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.