X

Îngrijorare crescută pentru personalul de la centrala din Zaporojia, aflată în zona cucerită de ruși (AIEA)

Reprezentanții organismului de supraveghere nucleară al ONU se declară „din ce în ce mai îngrijorați” pentru personalul de la centrala din Zaporojia, aflată în zona cucerită de ruși, informează mediafax.

Îngrijorarea este din ce în ce mai mare pentru personalul ucrainean de la centrala nucleară Zaporojia, aflată sub control rusesc, a anunțat vineri organismul de supraveghere nucleară al ONU.

Citește și : Noul concept strategic al NATO reflectă preocupările legate de China

„AIEA este la curent cu rapoartele recente apărute în mass-media și în alte părți care indică o deteriorare a situației personalului ucrainean de la cea mai mare centrală nucleară din țară”, susțin reprezentanții Agenției Internaționale pentru Energie Atomică.

Agenția a adăugat că este „din ce în ce mai îngrijorată de condițiile dificile cu care se confruntă personalul”.

În martie, lumea a evitat la limită o catastrofă nucleară după ce forțele rusești au atacat cea mai mare centrală nucleară din Europa, situată în sudul Ucrainei, și au declanșat un incendiu.

Potrivit organismului de supraveghere atomică al ONU, în aer nu au fost eliberate materiale radioactive.

Citește și : Statele Unite oferă Ucrainei un ajutor militar suplimentar de 450 de milioane de dolari

Chiar dacă centrala de pe malul râului Nipru a fost ocupată de ruși, personalul ucrainean o operează în continuare.

Tags: AIEAcentrala nuclearaincendiuONUZaporojia
Categorii: DiasporaRăzboi in Ucraina