X

Inimă de CÂINE! Un patruped şi-a aşteptat stăpânul în faţa spitalului zile întregi – VIDEO

Un câine devotat a aşteptat zile întregi în faţa unui spital din Turcia unde era tratat proprietarul lui bolnav, relatează vineri The Guardian, potrivit agerpres.

Animalul de companie, pe nume “Boncuk” (“Mărgea”), a urmărit ambulanţa cu care proprietarul lui, Cemal Senturk, a fost transportat la un spital din oraşul Trabzon, situat pe malul Mării Negre, în data de 14 ianuarie.

Citeşte şi: Orban nu se gândeşte la relaxarea restricţiilor în Ungaria: ‘Ar fi prematur!’

Câinele a făcut apoi vizite zilnice la spital, potrivit agenţiei de presă DHA.

Fiica lui Senturk, Aynur Egeli, a declarat că o ducea pe Boncuk acasă, însă ea alerga înapoi la spital.

Un agent de securitate din cadrul spitalului, Muhammet Akdeniz, a povestit pentru DHA: ”Vine în fiecare zi în jurul orei 9.00 şi aşteaptă până la căderea nopţii. Nu intră. Când se deschid uşile, îşi bagă capul înăuntru”.

Miercuri, Boncuk l-a revăzut în sfârşit pe Senturk când acesta a fost condus afară într-un scaun cu rotile.

Citeşte şi: Stat Islamic a revendicat atentatele sângeroase din Bagdad

”Este foarte obişnuită cu mine. Şi îmi e în permanenţă dor de ea”, a mărturisit el pentru DHA.

Senturk a fost externat miercuri şi s-a întors acasă alături de câinele său.

Tags: Aynur EgeliBoncukcaineCemal SenturkspitalTrabzonturcia
Categorii: ExterneȘtirile zilei