Înscrierile la şomaj în SUA scad la nivelul de dinaintea pandemiei

Publicat:

Înscrierile săptămânale la şomaj au scăzut sub pragul de 400.000, la sfârşitul lui mai, în Statele Unite, pentru prima oară de la oprirea brutală a economiei americane, în martie 2020, anunţă joi Departamentul american al Muncii, relatează AFP, scrie news.ro.  

În perioada 23-29 mai, 385.000 de persoane au depus o cerere de alocaţie de şomaj – cu 20.000 mai puţine decât în săptămâna precedentă, cel mai mic nivel de la începutul pandemieie covid-19.


Citește și : Biden vrea să reevalueze LISTA NEAGRĂ a lui Trump privind companiile chineze

Este vorba despre un număr mai mic decât cel estimat de către unii analişti, care se aşteptau la 395.000 de noi înscrieri.

La sfârşitul lui aprilie, înscrierile la şomaj au scăzut sub 500.000 la niel naţional.

Prin toate programele, un pic peste 16 milioane de persoane primeau, în continuare, la jumătatea lui aprilie, un ajutor după ce şi-au pierdut locul de muncăsau veniturile.

Pe de altă parte, înfiinţarea unor noi locuri de muncă în sectorul privat este mai importantă decât se estima, iar o mare parte dintre angajări au avut loc în sectoarele diverstismentului şi hotelier, potrivit unei anchete lunare a companiei de servicii pentru întreprinderi ADP, publicată joi.

Citește și : ATENŢIE, români! Se apropie termenul limită pentru solicitarea rezidenţei în UK

În sectorul privat s-au creat 978.000 de locuri de muncă în mai – o surpriză pentru analişti, care anticipau o încetinire faţă de aprilie şi mizau pe crearea a 675.000 de locuri de muncă.

Datele de luna trecută au fost însă revizuite în scădere, la 654.000 de locuri de muncă în privat, de la 742.000 de locuri de muncă anunţate iniţial.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Moldovenii trimit tot mai puțini bani acasă

Moldovenii trimit tot mai puțini bani acasă Remiterile personale primite de rezidenții Republicii Moldova în trimestrul I 2024 au scăzut cu 6,5% comparativ cu aceeași...

După Moscova, Viktor Orban face o vizită surpriză la Beijing

După Moscova, Viktor Orban face o vizită surpriză la Beijing Premierul Ungariei, Viktor Orban, un apropiat al Kremlinului, a sosit luni în China pentru a...

Asistență financiară din partea Canadei

Asistență financiară din partea Canadei Republica Moldova ar putea beneficia de un împrumut de 120 de milioane de dolari canadieni, acordat de Guvernul Canadei. Citește...

METEO// Încă o zi de foc cu temperaturi în creștere

METEO// Încă o zi de foc cu temperaturi în creștere A doua zi de caniculă în Moldova. Pe parcursul zilei se vor înregistra temperaturi mai...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.