Instituţiile culturale franceze cresc presiunea asupra guvernului pentru a relaxa restricţiile

Publicat:

Instituţiile culturale franceze cresc presiunea asupra guvernului pentru a relaxa restricţiile pandemice şi a le permite redeschiderea, organizând o serie de proteste, relatează duminică DPA, potrivit agerpres

Personalul a ocupat peste 30 de teatre din toată ţara, inclusiv instituţii importante din Paris şi Strasbourg.


Citește și : Fostul ministru australian de Finanţe Mathias Cormann, noul secretar general al OECD

Aproximativ 20 de cinematografe au sfidat regulile şi s-au deschis pentru public în weekend, proiectând filme în mod gratuit cinefililor într-o altă formă de protest.

Furia cu privire la restricţiile din sector a fost difuzată şi la premiile Cesar, principalele recompense cinematografice ale ţării. Numeroşi actori şi-au exprimat frustrarea, printre care Isabelle Huppert, o vedetă de film care s-a pronunţat la ceremonia de vineri seara pentru redeschiderea cinematografelor cât mai curând posibil. Actriţa Corinne Masiero s-a dezbrăcat complet în timpul galei, în semn de protest faţă de tratamentul guvernului cu privire la scena culturală.

Citește și : Comisia Europeană își apără politica de distribuire uniformă a vaccinurilor în blocul comunitar

Muzeele, cinematografele şi teatrele franceze au fost închise de la sfârşitul lunii octombrie. Lucrătorii culturali spun că, spre deosebire de alte ţări, guvernul refuză să ofere un calendar sau perspective pentru momentul în care instituţiile se pot redeschide.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Evenimentele Zilei de 31 iulie în Istorie

Evenimentele Zilei de 31 iulie în Istorie 31 iulie este a 212-a zi a calendarului gregorian și a 213-a zi în anii bisecți.   Sărbătorile Zilei de...

În ce instituții din țară s-au înregistrat cele mai slabe rezultate la examenul de bacalaureat

În ce instituții din țară s-au înregistrat cele mai slabe rezultate la examenul de bacalaureat Patru centre de excelență și colegii au înregistrat o rată...

S-au aprobat modificări în Legea muzeelor: noțiunea de muzeu virtual va fi introdusă în lege

S-au aprobat modificări în Legea muzeelor: noțiunea de muzeu virtual va fi introdusă în lege Membrii Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media au aprobat...

31 iulie, ultima zi când pot fi depuse dosarele la concursul de admitere la universități

31 iulie, ultima zi când pot fi depuse dosarele la concursul de admitere la universități 31 iulie este ultima zi când pot fi depuse dosarele...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.