Întâlnire Blinken-Wang Yi la Munchen, pe fondul unor legături tensionate din cauza balonului

Publicat:

Secretarul de stat american Antony Blinken s-a întâlnit sâmbătă cu Wang Yi, un diplomat de top al Chinei, în marja Conferinței de Securitate de la Munchen, a declarat un oficial de rang înalt al Departamentului de Stat, informează Reuters, potrivit agerpres

„Putem confirma că secretarul Blinken a încheiat o întâlnire cu … Wang Yi în marja Conferinței de Securitate de la Munchen”, a declarat oficialul Departamentului de Stat, sub rezerva anonimatului.


Citește și :  Ţările de Jos vor expulza 10 diplomaţi ruşi suspectaţi de spionaj

Disputa privind balonul, care a survolat Statele Unite și Canada înainte de a fi doborât la ordinul președintelui Joe Biden, a afectat relațiile bilaterale și a venit într-un moment în care Occidentul urmărește îndeaproape răspunsul Beijingului la războiul din Ucraina.

Anterior, sâmbătă, Wang a atacat Statele Unite, acuzându-le că au încălcat normele internaționale cu un comportament „isteric” prin doborârea balonului.

„Există atât de multe baloane în întreaga lume și diverse țări au baloane, așa că Statele Unite le vor doborî pe toate?”, a spus el.

Zborul balonului din această lună deasupra continentului american l-a determinat pe Blinken să amâne o vizită planificată la Beijing. Acea călătorie din 5-6 februarie ar fi fost prima a unui secretar de stat american în China în ultimii cinci ani și a fost văzută de ambele părți ca o oportunitate de a stabiliza relațiile tot mai tensionate.

Citește și : Maia Sandu a discutat cu premierul Norvegiei despre ameninţările de securitate

China a reacționat atunci când armata americană a doborât balonul în 4 februarie, spunând că acesta era destinat monitorizării condițiilor meteorologice și că a deviat de la curs.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

R.Moldova, inclusă pentru prima dată în raportul Observatorului Cadrului Național de Interoperabilitate

R.Moldova, inclusă pentru prima dată în raportul Observatorului Cadrului Național de Interoperabilitate Potrivit Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, NIFO a publicat fișe informative privind administrația...

Potențialele adversare ale cluburilor din R.Moldova în turul 3 preliminar din cupele europene

Potențialele adversare ale cluburilor din R.Moldova în turul 3 preliminar din cupele europene La Nyon, Elveția, a avut loc tragerea la sorți pentru runda a...

45% dintre moldoveni preferă vinul de casă (sondaj)

45% dintre moldoveni preferă vinul de casă (sondaj) Un sondaj sociologic realizat de compania de cercetare politică și consultanță, Intellect Group, în perioada 8-17 iulie...

Ce cadouri a primit Maia Sandu în semestrul II din anul 2024

Ce cadouri a primit Maia Sandu în semestrul II din anul 2024 Președintele Maia Sandu a publicat lista cadourilor protocolare primite în semestrul II din...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.