Întâlnire la nivel înalt în SUA pentru pactul privind realizarea de submarine cu propulsie nucleară

Publicat:

Premierul britanic Rishi Sunak și premierul australian Anthony Albanese vor ajunge duminică în Statele Unite ale Americii pentru a se întâlni cu președintele american Joe Biden. Cei trei lideri vor finaliza detaliile unui pact privind realizarea de submarine cu propulsie nucleară, informează mediafax.

Australia, Marea Britanie și SUA au anunțat planul AUKUS (Australia-UK-USA) în 2021, pentru a contracara influența militară tot mai mare a Chinei în regiunea Indo-Pacific.


Citește și : Reuters: Moldova, un cazan geopolitic unic, mocneşte la graniţa războiului declanşat de Rusia

Se așteaptă ca la reuniunea de luni de la San Diego a celor trei lideri să se decidă următorii pași pentru ca Australia să primească submarine cu propulsie nucleară.

Până la cinci astfel de submarine ar putea fi cumpărate după 2030 de Australia. În premieră, acestea vor fi construite cu tehnologie americană și britanică.

Citește și : Macron semnalează că nu subestimează nemulţumirile cetăţenilor privind reforma pensiilor

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Doi jurnalişti de la un post local de radio care l-au intervievat pe Biden afirmă că au primit în avans o listă cu întrebări

Doi jurnalişti de la un post local de radio care l-au intervievat pe Biden afirmă că au primit în avans o listă cu întrebări Doi...

Cel mai bun și cel mai rău scenariu pentru Macron după alegeri (experți francezi)

Cel mai bun și cel mai rău scenariu pentru Macron după alegeri (experți francezi) Rezultatele celui de-al doilea tur al alegerilor legislative din Franța vor...

Șefa statului a participat, împreună cu localnicii din raionul Telenești, la Festivalul „Hora Sânzienelor”

Șefa statului a participat, împreună cu localnicii din raionul Telenești, la Festivalul „Hora Sânzienelor” Președinta Maia Sandu a vizitat astăzi orașul Telenești, unde are loc...

13 lucruri neștiute despre Cristiano Ronaldo: CR7 este studiu de caz academic și are o legătură pe viață cu un fost președinte american

13 lucruri neștiute despre Cristiano Ronaldo: CR7 este studiu de caz academic și are o legătură pe viață cu un fost președinte american Cristiano Ronaldo,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.