Întâlnire Theresa May- Donald Tusk cu privire la Brexit

Publicat:

Premierul britanic Theresa May s-a întâlnit joi cu preşedintele Consiliului European Donald Tusk, cu o zi înainte să susţină un discurs despre viitoarele relaţii ale Regatului Unit cu Uniunea Europeană, care doreşte să fie ”cât mai suple posibil”, relatează AFP.

Londra spune că vrea să părăsească piaţa unică şi Uniunea Vamală. Totodată, Theresa May vrea să negocieze un acord care să reducă cel mai mult posibil taxele vamale şi demersurile administrative şi doreşte un acces ”fără fricţiune pe piaţa unică”, conform news.ro .


Donald Tusk apreciază că este o dorinţă deşartă.

”Să fim clari: nu poate să aibă loc un comerţ fără fricţiuni în afara Uniunii Vamale europene şi a pieţei unice. Fricţiunea este un efect secundar inevitabil al Brexitului. Prin natura lucrurilor”, a scris el joi pe Twitter înainte să se ducă la Londra.

Citește și : Slovacia : Poliţia a arestat mai mulţi oameni de afaceri italieni suspectaţi de corupţie de către Jan Kuciak

Ajungând la Downing street, Tusk a declarat că este ”natural ca voi să aveţi puncte de vedere diferite” cu privire la Brexit. ”Oricum, după decizia voastră de a refuza uniunea vamală şi piaţa unică, asta este un fel de progres şi ne putem începe negocierile de fond imediat”.

La rându său, premierul a declarat că îşi va folosi discursul de vineri pentru a ”expune mai mult propunerile noastre cu privire la viitorul parteneriat economic pe care îl putem avea cu Uniunea Europeană”.

Discuţiile între Regatul Unit şi Uniunea Europeană se poticnesc în problema sensibilă a Irlandei care, după ieşirea britanicilor de sub tutela europeană, la sfârşitul lui martie 2019, riscă să vadă apărând o frontieră între Republica Irlanda, membră UE, şi Irlanda de Nord, provincia britanică şi care va ieşi din UE după Brexit.

Regatul Unit, la fel ca Uniunea Europeană, afirmă că vrea să evite reimpunerea unei frontiere ”dure”. Este vorba despre apărarea Acordului din Vinerea Mare din 1998, care a pus capăt celor trei decenii de confruntări sângeroase între naţionalişti şi unionişti nord-irlandezi, consolidând relaţiile între cele două teritorii.

Torodată, o frontieră ”dură” este ”o consecinţă posibilă” a ”liniilor roşii” trasate de Londra – ieşirea din piaţa unică şi uniunea vamală – a avertizat Tusk.

PROMISIUNI ”LIPSITE DE CREDIBILITATE”

UE a prevăzut un dispozitiv în cazul în care propunerile britanice nu vor fi suficiente, în vederea reintroducerii acestei frontiere fizice. Se prevede să se implementeze ”un spaţiu de reglementare comun”.

Citește și : ‘Trilogul’ dintre principalele instituţii ale UE a ajuns la un acord privind lucrătorii detaşaţi

Însă May a avertizat că ea nu va accepta ”nicidată” aceste dispoziţii.

De la începutul negocierilor, UE subliniază că Londra nu va putea să păstreze aspectele din UE care îi convin şi să respingă restul, în timp ce Guvernul britanic repetă că vrea să obţină un ”acord pe măsură”.

La şefia unui Guvern deşirat între susţinători ai unei rupturi clare cu UE, precum ministrul de Externe Boris Johnson, şi apărători ai unor legături puternice cu Cei 27, precum ministrul Finanţelor Philip Hammond, Theresa May a convocat numele grele din Cabinet, săptămâna trecută, cu scopul ca Executivul să vorbească pe o singură voce.

Ea i-a reunit joi dimineaţa pe membrii Cabinetului, care au putut să-i consulte discursul şi să facă observaţii înainte ca textul să fie finalizat.

”Miniştrii au purtat o discuţie detaliată şi pozitivă şi au convenit că discursul reprezintă un veritabil progres în negocieri”, a declarat un purtător de cuvânt al Guvernului.

Însă, în timp ce Theresa May încearcă să facă ordine în ogradă, foşti premieri s-au exprimat divergent.

”Ceea ce crede ea este că este posibil ca Uniunea Europeană să ne dea un acces la pieţele europene fără aceleaşi obligaţii pe care restul Europei le are în piaţa unică”, a declarat laburistul Tony Blair joi pentru BBC Radio 4.

”Asta nu este posibil”, a subliniat el. ”Nu se va întâmpla aşa ceva”, a avertizat fostul premier.

La rândul său, fostul premier conservator John Major a îndemnat Guvernul britanic la un pic de ”realism”, apreciind că promisiunile pe care le face ”nu sunt credibile”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite Trei persoane au fost rănite la Paris după ce...

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă Așezat în vârful unui deal de pe...

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic În unele țări europene, a fi bunic a devenit o ocupație plătită....

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul Tot mai multe sate din Republica...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.