Integrarea digitală, cea mai rapidă cale de a deveni parte a UE

Republica Moldova avansează semnificativ în procesul de integrare în piața unică digitală a Uniunii Europene, urmând ca, începând cu 1 ianuarie 2026, cetățenii să beneficieze de serviciul „Roam like at home” în statele membre UE. Progresele includ și recunoașterea semnăturii electronice la nivel european, iar digitalizarea devine un vector esențial al dezvoltării economice naționale.

În acest context, vicepreședinta Comisiei Europene pentru Suveranitate Tehnologică, Securitate și Democrație, Henna Virkkunen, a efectuat o vizită oficială în Republica Moldova. Ea s-a întâlnit cu prim-ministrul Dorin Recean și ministra Dezvoltării Economice și Digitalizării, Doina Nistor, pentru a discuta despre reformele realizate în domeniul digital și etapele următoare ale integrării europene.

Vezi şi: VIDEO Moldoveni antrenaţi de WAGNER pentru lupte de gherilă şi haos în Moldova – Stiripesurse.md

„Construim capacitate administrativă prin implicarea societății civile și a mediului de afaceri pentru a livra continuu rezultate”, a declarat prim-ministrul Recean, mulțumind oficialilor europeni pentru sprijinul acordat.

Viceprim-ministra Doina Nistor a subliniat că integrarea digitală reprezintă una dintre cele mai rapide căi de apropiere de UE: „Cu fiecare reformă, cu fiecare sistem interoperabil, cu fiecare semnătură digitală recunoscută, Republica Moldova este mai aproape de Uniunea Europeană”.

Henna Virkkunen a reafirmat sprijinul UE pentru parcursul digital al Republicii Moldova, menționând că digitalizarea aduce beneficii semnificative atât cetățenilor, cât și întreprinderilor mici și mijlocii.

Printre realizările evidențiate se numără aderarea Republicii Moldova la rezerva de securitate cibernetică a UE, lansarea viitorului serviciu de roaming la tarife naționale și inițierea procesului de recunoaștere reciprocă a semnăturilor electronice. Totodată, autoritățile discută crearea unui hub de excelență în inteligența artificială, care va conecta Moldova la rețeaua europeană de centre AI.

Vizita oficialei europene a început cu o întrevedere cu președinta Maia Sandu și a continuat cu vizite la centrele Mediacor, Artcor și Cybercor, unde s-a întâlnit cu studenți, reprezentanți ai industriei IT și echipa națională de robotică. De asemenea, Henna Virkkunen a avut întrevederi cu principalele agenții din domeniul digital și al securității cibernetice din Republica Moldova.

Tags: „Roam Like At Home”Doina NistorHenna VirkkunenIntegrare digitală
Știrile zilei