X

Integrarea europeană, prioritară pe agenda băncilor centrale din R. Moldova și Ucraina

Integrarea europeană, prioritară pe agenda băncilor centrale din R. Moldova și Ucraina

Guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei, Anca Dragu, a avut o întrevedere cu omologul său din Ucraina, Andriy Pyshnyy, aflat la Chișinău pentru a participa la reuniunea Constituenței Fondului Monetar Internațional și Băncii Mondiale.

Cei doi guvernatori au discutat despre evoluțiile macroeconomice și obiectivele trasate în supravegherea și asigurarea stabilității financiare și, în mod special, perspectiva de aderare a Moldovei și a Ucrainei la Uniunea Europeană, inclusiv asistența tehnică externă în acest scop. Oficialii și-au exprimat disponibilitatea de a face schimb de experiență și de a colabora în pregătirile pentru aderarea la Uniunea Europeană, potrivit tvrmoldova.md.

Citește și : Comisia Europeană a dat alerta economică: Turismul în UE s-ar putea prăbuși din cauza încălzirii globale

Guvernatoarea BNM a exprimat convingerea fermă că sprijinul internațional acordat Ucrainei reprezintă o susținere a valorilor democratice și a libertăților fundamentale, potrivit unui comunicat al BNM.

„Apreciem relațiile strânse cu Ucraina și cooperarea în diferite domenii manifestată de-a lungul anilor. Schimbul de experiență este util mai mult ca niciodată, acum când Republica Moldova și Ucraina se pregătesc să adere la UE”, a declarat guvernatoarea BNM.

Republica Moldova și Ucraina sunt parte a Constituenței conduse de Belgia și Regatul Țărilor de Jos începând cu 12 august 2012 alături de Andorra, Armenia, Belgia, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Cipru, Croația, Georgia, Israel, Luxemburg, Republica Macedonia de Nord, Muntenegru, Regatul Țărilor de Jos și România.

Citește și : Mircea Geoană contraatacă după acuzațiile de plagiat

Tags: Anca DraguAndriy PyshnyychisinauMoldovaucraina
Economie