Înţelegere între China şi Hong Kong. Cantonezii au cedat în mare secret un punct cheie din fosta colonie

Publicat:

Hong Kong-ul a predat în mod oficial Chinei, în cadrul unei ceremonii efectuate în secret în noaptea de luni spre marţi, controlul asupra unei porţiuni dintr-o nouă gară aflată chiar în centrul oraşului, operaţiune care a stârnit critici în fosta colonie britanică, informează marţi AFP, potrivit agerpres.

În termenii acordului încheiat între Londra şi Beijing, care a precedat retrocedarea din 1997, Hong Kong-ul se bucură de libertăţi necunoscute în restul Chinei, notează sursa citată, adăugând că sunt numeroşi cei care consideră că aceste libertăţi sunt ameninţate.


Vezi şi: Măcel în Mexic. Şeful trupelor speciale a fost asasinat la Guadalajara – FOTO

Hong Kong şi China vor fi în următoarele săptămâni legate printr-o nouă linie feroviară de mare viteză, care va scurta distanţa până în Shenzhen, în sudul Chinei, la numai 15 minute şi până la Canton până la mai puţin de 50 de minute. Ea va ajunge de partea hong-kongoneză în noua gară din West Kowloon, în plin centrul metropolei, care va avea şi o zonă specială aflată sub autoritatea Beijingului şi unde vor fi în vigoare legile chineze.

Înainte de deschiderea oficială a acestei gări, prevăzută pentru 23 septembrie, controlul asupra acestei zone speciale a fost transmis la mijlocul nopţii autorităţilor chineze.

Ceremonia nu a fost anunţată de executivul Hong Kong-ului decât după ce s-a încheiat şi nici un reprezentant al mass-media nu a fost invitat.

Şefa executivului hong-kongonez, Carrie Lam, a negat cu toate acestea orice intenţie de muşamalizare, explicând că ceremonia a fost “un proces de transfer la nivel operaţional”.

Constituţia Hong Kong-ului stipulează că legile chineze nu se aplică acestui teritoriu, exceptând anumite domenii bine precizate, cum este cel al apărării.

Citeşte şi: Incendiu puternic la o şcoală primară din Londra

A fost nevoie ca Legco (Consiliul Legislativ, parlamentul Hong Kong-ului) să adopte în iunie o lege specială pentru a permite – pentru prima dată din 1997 – ca legislaţia chineză să se aplice în această parte a gării.

Poliţişti chinezi vor efectua formalităţile pentru imigrare, vameşi sau reprezentanţi ai serviciilor de securitate continentale vor fi desfăşuraţi în această gară, în paralel cu controalele efectuate de serviciile Hong Kong-ului.

Atât autorităţile chineze, cât şi cele ale Hong Kong-ului susţin că acest aranjament va fi în avantajul călătorilor, mai scrie France Presse.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un automobil a luat foc din mers pe traseul Bălți-Chișinău

Un automobil a luat foc din mers pe traseul Bălți-Chișinău Un automobil a luat foc din mers pe traseul Bălți-Chișinău în apropierea localității Coșcodeni din...

Caz tragic la Criuleni. Un bărbat s-a înecat într-un lac de acumulare a apei pentru irigare

Caz tragic la Criuleni. Un bărbat s-a înecat într-un lac de acumulare a apei pentru irigare Un bărbat de 38 de ani a decedat după...

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul Tot mai multe sate din Republica...

Acum un an în raionul Ocnița în timpul lucrările de săpare la o carieră a fost depistată o poartă

Acum un an în raionul Ocnița în timpul lucrările de săpare la o carieră a fost depistată o poartă Acum un an în raionul Ocnița...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.