Inteligenţa artificială va revoluţiona educaţia în acelaşi mod în care au făcut-o calculatoarele, prezice fondatorul ChatGPT

Publicat:

Inteligenţa artificială (AI) va revoluţiona educaţia în acelaşi mod în care au făcut-o calculatoarele, dar nu va înlocui învăţarea, a declarat luni Sam Altman, şeful OpenAI, compania americană din spatele popularului, dar controversatului chatbot ChatGPT, informează AFP, potrivit agerpres

“Temele pentru acasă probabil că nu vor mai fi niciodată la fel”, a declarat Altman în cadrul unei conferinţe la Universitatea Keio din Tokyo.


Citește și : AIEA este îngrijorată de nivelul apei la centrala Zaporojie

“Dispunem de un nou instrument pentru educaţie. Este un fel de calculator pentru cuvinte”, a comparat el. “Modul în care predăm şi evaluăm elevii va trebui să se schimbe”.

ChatGPT fascinează în întreaga lume datorită capacităţii sale de a genera conversaţii, texte şi traduceri similare celor ale unei fiinţe umane în câteva secunde, dar provoacă, de asemenea, îngrijorare în numeroase sectoare, inclusiv în educaţie, unde unii tem că elevii vor abuza de astfel de instrumente şi vor neglija producerea de lucrări originale.

Altman se află în prezent într-un turneu mondial în cadrul căruia se întâlneşte cu şefi de companii şi politicieni pentru a discuta atât despre oportunităţile create de AI generativă, cât şi despre viitoarea sa reglementare.

Luni, el s-a declarat încrezător în ceea ce priveşte forma pe care o va lua aceasta, reiterându-şi în acelaşi timp temerile.

“Instrumentele pe care le avem sunt încă extrem de primitive prin comparaţie cu cele pe care le vom avea peste câţiva ani”, iar OpenAI se va simţi “super responsabilă” dacă ceva nu merge bine, a dat asigurări el.

Altman a încercat din nou să risipească îngrijorările legate de potenţiala dispariţie a numeroase locuri de muncă din prezent din cauza AI pe viitor. Deşi “unele locuri de muncă vor dispărea”, vor apărea “noi categorii”, a subliniat el.

“Nu cred că va avea impactul pe care oamenii îl aşteaptă asupra ocupării forţei de muncă”, a spus el. “Aproape toate previziunile sunt greşite”, a adăugat acesta.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Eșec juridic pentru X: Platforma lui Musk trebuie să plătească o amendă mare în Australia

Eșec juridic pentru X: Platforma lui Musk trebuie să plătească o amendă mare în Australia Platforma de social media X, deținută de Elon Musk, a...

O statuie a lui Trump dezbrăcat, considerată ‘deplorabilă’ de republicani

O statuie a lui Trump dezbrăcat, considerată 'deplorabilă' de republicani O marionetă de 13 metri înălţime cu chipul unui Donald Trump complet dezbrăcat a fost...

Operă de artă cu stema Țării Românești, scoasă la licitație la Barcelona. Cumpărătorul este un cetățean român și a plătit 500.000 de euro

Operă de artă cu stema Țării Românești, scoasă la licitație la Barcelona. Cumpărătorul este un cetățean român și a plătit 500.000 de euro Un cetățean...

5 to go investește peste 1 milion de euro pentru a putea deschide 50 de cafenele în Republica Moldova

5 to go investește peste 1 milion de euro pentru a putea deschide 50 de cafenele în Republica Moldova Radu Savopol, cofondatorul rețelei de cafenele...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.