Intemperii în Malawi: Inundaţiile au provocat moartea a cel puţin 23 de persoane

Publicat:

Cel puţin 23 de persoane au decedat, iar 11 au fost date dispărute în urma inundaţiilor declanşate de ploile torenţiale care au provocat importante pagube materiale în sudul Malawi, a anunţat vineri ministrul pentru Securitate Internă, potrivit AFP, scrie Agerpres.

În total, peste 110.000 de persoane din două districte au fost afectate de apele ieşite din matcă, a adăugat ministrul într-un comunicat.


Citește și : Turcia. Manifestantele de Ziua Femeii, întâmpinate de poliţie cu câini şi gaze lacrimogene (VIDEO)

“Autorităţile (…) tratează situaţia cu urgenţa care se impune în astfel de cazuri”, a continuat ministrul, precizând că echipe de intervenţie alcătuite din militari, poliţişti şi voluntari din partea Crucii Roşii locale au fost mobilizate în regiunile sinistrate pentru a venit în ajutorul populaţiei.

“Am stabilit nouă centre de primiri urgenţe în şcoli şi biserici destinate persoanelor sinistrate, al căror număr ar putea creşte în zilele următoare întrucât ploile vor continua”, a precizat telefonic pentru AFP un oficial din districtul Mulanje, Charles Makanga.

Precipitaţiile au inundat două poduri care leagă partea de sud a Malawi de capitala economică, Blantyre, al doilea oraş ca mărime din ţară, întrerupând circulaţia vehiculelor.

Potrivit prognozelor ministerului Schimbărilor climatice şi ale serviciilor meteorologice, ploile vor persista până la 13 martie.

Citește și : Donald Trump se va întâlni cu Jair Bolsonaro la Casa Albă pe 19 martie

Malawi, un stat sărac, de mici dimensiuni, fără ieşire la mare, din Africa Sudică, se confruntă de mai multe anotimpuri, ca, de asemenea, restul regiunii sudice a continentului, cu perioade de secetă care au efecte negative asupra economiei.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Doi călători, depistați în flux cu documente falsificate

Doi călători, depistați în flux cu documente falsificate În cadrul unui control suplimentar, polițiștii de frontieră au descoperit asupra unui cetățean al Siriei, dar și...

O jurnalistă italiancă condamnată să-i plătească despăgubiri Giorgiei Meloni după ce-i ironizează ‘talia mică’

O jurnalistă italiancă condamnată să-i plătească despăgubiri Giorgiei Meloni după ce-i ironizează 'talia mică' O jurnalistă italiancă, Giulia Cortese, care a ironizat pe Internet ”talia...

Undă verde pentru blocurile electorale. Din 22 iulie își pot desemna concurenții la alegeri

Undă verde pentru blocurile electorale. Din 22 iulie își pot desemna concurenții la alegeri De săptămâna viitoare, începând cu data de 22 iulie și până...

Și-a transformat pasiunea într-o afacere de succes cu sprijinul programului „373”. Povestea unui tânăr antreprenor din Maximovca

Și-a transformat pasiunea într-o afacere de succes cu sprijinul programului „373”. Povestea unui tânăr antreprenor din Maximovca Și-a transformat pasiunea în afacere. Un tânăr din...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.