Intemperiile din Japonia continuă să facă victime: Bilanțul ploilor torențiale a ajuns la 10 morţi şi 3 persoane dispărute

Publicat:

Zece persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte trei sunt dispărute în urma ploilor torenţiale care au afectat centrul Japoniei la doar două săptămâni de la trecerea taifunului Hagibis care a făcut zeci de victime, au anunţat sâmbătă autorităţile şi media, citate de AFP, potrivit agerpres.

Nouă persoane au decedat în urma alunecărilor de teren şi a inundaţiilor, dintre care doi vârstnici au fost găsiţi înecaţi în maşina luată de ape în prefectura Chiba, situată la sud-est de Tokyo.


Citește și : Guterres denunță ‘încălcări substanţiale’ ale drepturilor omului în timpul protestelor din Irak

În imaginile aeriene pot fi văzute echipaje de intervenţie care îndepărtează molozul a două case prăbuşite într-o zonă din această zonă devastată de viituri.

O femeie de 40 de ani a fost găsită moartă în apropiere de coastă în Fukushima (est), potrivit unui responsabil din cadrul departamentului de pompieri.

Scafandri din cadrul poliţiei au fost mobilizaţi pentru a găsi cele trei persoane date dispărute, potrivit postului public NHK.

“Apa curgea în grădina mea ca un râu. A fost mai rău decât în timpul taifunului”, a declarat pentru NHK un bărbat în vârstă de 75 de ani.

Agenţia de Meteorologie din Japonia (JMA) a emis vineri avertizări de inundaţii şi alunecări de teren vizând mai multe zone din estul, centrul şi nordul ţării din cauza “precipitaţiilor extrem de intense”.

Mai multe alunecări de teren s-au produs în zonele îmbibate cu apă din regiune, inundate de a treia furtună din ultimele şase săptămâni, iar în unele locuri a plouat în jumătate de zi cât într-o lună.

În mai multe zone au fost emise avize de evacuare fără caracter obligatoriu, notează AFP.

Citește și : Proteste sângeroase în Irak. Cel puţin 21 de morți și 1.800 de răniți într-o singură zi

Bilanţul anterior, anunţat vineri, indica patru morţi şi o persoană dispărută. Eforturile de salvare au fost facilitate sâmbătă dimineaţa de reducerea intensităţii precipitaţiilor, în mai multe regiuni.

Mare parte din prefectura Chiba este afectată de pene de curent, în unele cazuri de câteva săptămâni, în urma taifunului Faxai din septembrie şi apoi a taifunului Hagibis.

Furtuna tropicală Bualoi, care a afectat joi insulele Bonin (Ogasawara) din sud cu puterea unui taifun, se îndreaptă spre Oceanul Pacific, iar meteorologii au prognozat că intensitatea sa va scădea până la nivel de depresiune tropicală.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Premierul Dorin Recean, la întrevederea cu ministra de Externe a României, Luminița Odobescu: „Continuăm să realizăm proiecte care aduc beneficii pentru cetățenii noștri”

Premierul Dorin Recean, la întrevederea cu ministra de Externe a României, Luminița Odobescu: „Continuăm să realizăm proiecte care aduc beneficii pentru cetățenii noștri” Prim-ministrul Dorin...

Marine Le Pen îl critică pe Kylian Mbappe: Francezii s-au săturat să li se dea lecţii de morală şi să li se dea instrucţiuni...

Marine Le Pen îl critică pe Kylian Mbappe: Francezii s-au săturat să li se dea lecţii de morală şi să li se dea instrucţiuni...

CNED anunță lansarea a două sesiuni noi, în cadrul programului „Rabla pentru electrocasnice”

CNED anunță lansarea a două sesiuni noi, în cadrul programului „Rabla pentru electrocasnice” Centrul Național pentru Energie Durabilă (CNED) anunță lansarea a două sesiuni noi,...

Rusia pierde centrul naval din Crimeea, declară comandantul şef al marinei ucrainene

Rusia pierde centrul naval din Crimeea, declară comandantul şef al marinei ucrainene Flota rusă din Marea Neagră a fost nevoită să-şi relocheze aproape toate navele...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.