X

Interpol a confiscat trei milioane de medicamente contrafăcute – VIDEO

O operaţiune a Interpol împotriva falsificării de medicamente a dus la confiscarea a trei milioane de produse în valoare de 11 milioane de dolari, informează miercuri agenţia EFE, potrivit agerpres.

Operaţiunea Pangea XV s-a desfăşurat între 23 şi 30 iunie în 94 de ţări şi a presupus verificarea a peste 4.000 de linkuri de publicitate, fiind inspectate aproape 3.000 de colete şi 280 de centre poştale din aeroporturi, puncte de frontieră sau platforme de distribuţie.

Citeşte şi: Primul pas al Senatului american spre aderarea Finlandei şi Suediei la NATO – Black News

În 48% dintre colete au fost descoperite medicamente ilicite sau falsificate, circa 40% dintre acestea fiind medicamente împotriva disfuncţiei erectile falsificate sau neautorizate, menţionează un comunicat al organizaţiei.

O bună parte din captură au reprezentat-o de asemenea testele COVID, fiind confiscate peste 317.000 de astfel de teste neautorizate în Australia, Argentina, Malaezia şi Statele Unite. Doar în SUA, valoarea acestor confiscări a fost de aproape trei milioane de dolari.

Doar în Malaezia, au fost identificate peste 2.000 de pagini de internet care vindeau produse farmaceutice frauduloase.

Citeşte şi: Rusia se pregăteşte să anexeze teritoriile ucrainene aflate sub controlul său – Black News

Interpol estimează că volumul comerţul global cu produse farmaceutice ilicite se ridică la 4,4 miliarde de dolari şi atrage grupările de crimă organizată de pretutindeni.

Secretarul general al organizaţiei internaţional de poliţiei, Jurgen Stock, a subliniat că, deşi poate să pară o infracţiune de nivel mai scăzut, “consecinţele pentru victime sunt potenţial mortale”

Tags: argentinaaustraliaInterpolJürgen StockMalaeziamedicamentePangea XVSUA
Categorii: Știrile zilei