X

Interpolul se întruneşte în China, într-o perioadă în care Beijingul este în plină ‘vânătoare de vulpi’

Adunarea Generală a Interpol se reuneşte, marţi, la Beijing, într-un moment în care China desfăşoară o campanie intensă de repatriere a escrocilor şi presupuşilor infractori economici din străinătate, acuzaţi uneori ca îi servesc interesele politice, relatează AFP, potrivit agerpres.

Aproximativ 1.000 de înalţi responsabili politici şi din cadrul poliţiilor vor discuta timp de patru zile cu uşile închise despre terorism, crimă organizată şi chiar criminalitate informatică.

Citeşte şi: TERIFIANT! Doi CANIBALI ruşi au fost arestaţi, după ce au UCIS şi MÂNCAT 30 de oameni – VIDEO

Interpolul, care face posibil schimbul de informaţii între poliţiile din 190 de ţări, este un instrument crucial pentru China, într-un moment în care preşedintele Xi Jinping a făcut o prioritate din lupta împotriva corupţiei unor cadre ale regimului.

În acest context, Beijingul a lansat operaţiunea “Vânătoare de vulpi”, care a condus deja la repatrierea a cel puţin 2.500 de cetăţeni suspectaţi de infracţiuni economice.

Deşi organizaţia de poliţie cu sediul la Lyon nu emite mandate de arestare, ea poate publica, la cererea unui stat membru, “notificări roşii”, adică anunţuri de căutare internaţionale.

Cu toate acestea, multe ţări occidentale rămân precaute faţă de o Chină unde justiţia este supusă Partidului comunist (PCC). Însă Franţa a fost de acord să extrădeze anul trecut un cetăţean chinez, o premieră de la aplicarea în 2015 a unui acord bilateral de extrădare, potrivit Beijingului.

Citeşte şi: Nouă escaladare a violențelor în teritoriile ocupate. Trei israelieni ucişi într-o colonie în Cisiordania de către un palestinian – FOTO/VIDEO

De la alegerea la sfârşitul anului 2016 a viceministrului chinez al securităţii publice, Meng Hongwei, ca preşedinte al organizaţiei internaţionale de poliţie, criticile apărătorilor drepturilor omului se acumulează.

Potrivit disidentului Wei Jingcheng, exilat în Statele Unite din 1997, Beijingul utilizează astfel instituţia de poliţie internaţională pentru “repatrierea opozanţilor politici”, temeri considerate “nefondate” săptămâna trecută de purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe chinez, Lu Kang.

Totodată, Interpolul reaminteşte articolul 3 din statutul său, potrivit căruia “este interzisă absolut orice intervenţie sau activitate de natură politică, militară, religioasă sau rasială”.

Un alt dosar în dezbaterea adunării generale: candidatura Autorităţii Palestiniene, faţă de care se opune diplomaţia israeliană.

Palestina, în căutarea recunoaşterii de către instituţiile internaţionale, dispune de statut de observator la ONU din 2012 şi s-a alăturat deja Curţii Penale Internaţionale şi UNESCO.

Ea va încerca din nou să se integreze în Interpol după un eşec anul trecut şi va trebui să obţină pentru aceasta o majoritate de două treimi.

Tags: BeijingChinainfractoriInterpolLu KangMeng HongweiONUPartidul comunist (PCC)UNESCOWei JingchengXi Jinping
Categorii: Știrile zilei