
Autoritățile continuă să intervină pentru curățarea drumurilor și siguranța cetățenilor. Peste 80 de autospeciale și aproape 90 de muncitori au răspândit 549 de tone de material antiderapant pe circa 70 de sectoare de drum, iar echipele au deblocat segmente afectate de copaci căzuți și alte obstacole. Intervențiile au vizat atât drumurile naționale, cât și arterele regionale pentru a preveni formarea poleiului și accidentele rutiere.
Aeroportul Chișinău funcționează în regim normal, iar 6 localități din 3 raioane sunt parțial fără curent, afectând 1 691 de consumatori. Echipele specializate lucrează la reconectare, iar serviciile de urgență au recepționat zeci de apeluri și au intervenit la 576 de cazuri medicale, în special pentru traumatisme cauzate de condițiile de iarnă, potrivit agrotv.
Citește și: Moldova obține dreptul de proprietate asupra Sanatoriului „Moldova” din Odesa
1 365 de angajați ai MAI și 495 de vehicule sunt mobilizați pentru intervenții, iar salvatorii și pompierii activează non-stop pe tot teritoriul țării. Cetățenii sunt îndemnați să manifeste prudență, să urmărească avertizările meteorologice și să adapteze viteza la condițiile de drum. De asemenea, li se recomandă să păstreze distanța de siguranță și să se asigure că autovehiculele sunt echipate corespunzător pentru circulația în condiții de iarnă, pentru a preveni accidentele și blocajele.
This post was last modified on 29/01/2026 16:25 16:25