Între 150 și 300 de cadavre s-ar putea afla într-o groapă comună lângă o biserică din orașul Bucea (Denisova)

Publicat:

Între 150 și 300 de cadavre s-ar putea afla într-o groapă comună lângă o biserică din orașul Bucea, a declarat mediatoarea ucraineană pentru drepturile omului, Lyudmila Denisova, informează mediafax.

Într-o postare online, Denisova a spus că trupurile civililor morți sunt adunate de forțele de ordine.


Citește și : Macron refuză din nou o dezbatere televizată cu contracandidaţii săi la prezidenţiale

Cu toate acestea, ea nu a precizat cum au ajuns autoritățile la estimarea numărului de victime din groapa comună, conform Sky News.

„În prezent, cadavrele celor decedați sunt adunate de către ofițerii legii pentru a efectua examinările necesare”, a scris ea.

Comentariile vin după ce au apărut imagini cu civili ucraineni care zac morți pe străzile din Bucea, localnicii afirmând că victimele au fost ucise de soldații ruși fără nicio provocare aparentă.

Citește și : Cancelariile europene SE SCUTURĂ de spioni: Peste 120 de diplomaţi ruşi expulzaţi în doar 48 de ore!

Contrar dovezilor tot mai numeroase, Moscova a insistat că forțele sale sunt nevinovate.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Germania vrea să reducă la 50% cheltuielile pentru Ucraina în 2025

Germania vrea să reducă la 50% cheltuielile pentru Ucraina în 2025 Guvernul german intenționează să aprobe miercuri bugetul pentru 2025, după luni de dispute, în...

Medvedev amenință din nou: Aderarea Ucrainei la NATO ar însemna război. Doar ‘prudenţa’ alianţei ar putea împiedica sfărâmarea planetei în bucăţi

Medvedev amenință din nou: Aderarea Ucrainei la NATO ar însemna război. Doar 'prudenţa' alianţei ar putea împiedica sfărâmarea planetei în bucăţi Fostul preşedinte rus Dmitri...

Rusia şi Ucraina au făcut schimb de câte 95 de prizonieri

Rusia şi Ucraina au făcut schimb de câte 95 de prizonieri Rusia şi Ucraina au făcut miercuri un schimb de prizonieri, câte 95 de fiecare...

Bătălia mai puțin cunoscută din Ucraina, în care Rusia a pierdut sute de vehicule și 13.000 de soldați pentru a cuceri un mic sat

Bătălia mai puțin cunoscută din Ucraina, în care Rusia a pierdut sute de vehicule și 13.000 de soldați pentru a cuceri un mic sat În...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.