Întrebat insistent despre vârstă, Biden răspunde că are ‘o groază de înţelepciune’

Publicat:

Preşedintele american Joe Biden a respins îndoielile potrivit cărora nu ar fi capabil să ducă la bun sfârşit un nou mandat din cauza vârstei sale, într-un interviu difuzat vineri seară de MSNBC, primul după ce democratul a anunţat luna trecută că intenţionează să candideze pentru un nou mandat prezidenţial, transmite dpa, potrivit agerpres.  

“Am căpătat o groază de înţelepciune şi ştiu mai multe decât vasta majoritate a oamenilor. Şi sunt mai experimentat decât oricine altcineva care a candidat pentru acest post. Şi cred că am dovedit că sunt un om de onoare, dar şi eficient”, a declarat Biden, în vârstă de 80 de ani.


Citește și : Nivelul ridicat al apei ameninţă un baraj de lângă centrala nucleară din Zaporojie

Biden a ajuns la Casa Albă în 2021, fiind deja la acea vreme cea mai în vârstă persoană care a depus jurământul de preşedinte. Dacă va câştiga scrutinul prezidenţial din 2024, Biden va avea 86 de ani la sfârşitul celui de-al doilea mandat, aminteşte dpa.

Vârsta lui Biden şi adecvarea lui pentru unul dintre cele mai solicitante locuri de muncă din lume au fost constant o sursă de dezbatere, inclusiv în interiorul partidului său.

La rândul lor, republicanii – în încercarea lor de a pune la îndoială acuitatea mentală a actualului preşedinte – nu ratează nicio gafă sau eroare verbală a lui Biden, contând prea puţin pentru ei faptul că cel mai bine clasat candidat al lor pentru scrutinul prezidenţial din 2024 este fostul preşedinte Donald Trump, care are 76 de ani.

Biden le-a dat din nou apă la moară republicanilor, vineri, când a anunţat că va susţine “o mare conferinţă de presă”, când de fapt era vorba despre interviul său pentru postul MSNBC.

Într-un discurs la Casa Albă în care a vorbit despre datele şomajului şi plafonul datoriilor, Biden a anunţat: “Voi susţine o mare conferinţă de presă în această seară”.

La scurt timp, un purtător de cuvânt al Casei Albe le-a transmis jurnaliştilor că, în realitate, preşedintele american se referea la interviul anunţat anterior de MSNBC.

Postul de televiziune informase că urma să difuzeze un interviu cu Biden la ora locală 22:00 (02:00 GMT, sâmbătă).

După declaraţiile lui Biden, secretara de presă a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, a redistribuit pe Twitter anunţul referitor la interviu.

Erorile şi frazele ciudate sunt atât de comune la preşedintele democrat, încât în dicţionarul urban a fost introdus termenul de “Biden” pentru a face referire la gafele sale, scrie EFE. De altfel, însuşi Biden a recunoscut că este “o maşină de gafe”.

Separat, AFP a relatat sâmbătă că Joe Biden, care nu asistă sâmbătă la încoronarea regelui Charles al III-lea al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, a declarat vineri că se va întâlni în iulie cu monarhul britanic pentru a discuta în special despre mediu.

“Vom participa la o conferinţă a NATO în Europa şi i-am spus că mă voi opri fie la ducere, fie la întoarcere, pentru a discuta despre subiectul care îl interesează cel mai mult, mediul înconjurător”, a declarat Biden în acelaşi interviu acordat MSNBC.

Citește și : Consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui Biden vizitează Arabia Saudită

AFP aminteşte că summitul anual al NATO urmează să aibă loc la Vilnius, în Lituania, în zilele de 11 şi 12 iulie.

SUA vor fi reprezentate la ceremonia de încoronare a regelui Charles al III-lea de Jill Biden, soţia preşedintelui american. Joe Biden l-a sunat pe regele Charles al III-lea la începutul lunii aprilie pentru a-l felicita pentru accederea la tron.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Cum au ajuns o mamă și fiica ei să ‘antreneze’ bacterii pentru a restaura frescele din biserici

Cum au ajuns o mamă și fiica ei să 'antreneze' bacterii pentru a restaura frescele din biserici În timp ce microbiologul spaniol Pilar Bosch căuta...

Prințesa Diana ar fi fost avertizată cu privire la comportamentul lui Mohammad Al-Fayed

Prințesa Diana ar fi fost avertizată cu privire la comportamentul lui Mohammad Al-Fayed Jurnalistul Richard Kay a dezvăluit că a avertizat-o pe Prințesa Diana despre...

O femeie a recunoscut că a condus o rețea de proxenetism pentru politicienii din SUA

O femeie a recunoscut că a condus o rețea de proxenetism pentru politicienii din SUA O femeie de 42 de ani a recunoscut că a...

Singurele organisme de pe Terra în care nu a ajuns microplasticul

Singurele organisme de pe Terra în care nu a ajuns microplasticul Poluarea cu particule de microplastic (particule cu dimensiuni de la 5 milimetri până la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.