X

Întrevedere bilaterală Vucic-Merkel, în marja comemorărilor din 11 noiembrie de la Paris

Preşedintele Serbiei, Aleksandr Vucic, a anunţat miercuri, la Helsinki, că a primit o cerere pentru o întrevedere bilaterală cu Angela Merkel, cancelarul federal al Germaniei, duminică, la Paris, informează Tanjug, potrivit Agerpres.

“Am primit un mesaj din partea Cancelariei (Germaniei), potrivit căruia cancelarul federal Angela Merkel doreşte să aibă o întrevedere bilaterală cu mine, duminică dimineaţa. Aceasta vorbeşte despre locul şi importanţa Serbiei. Sârbii ar trebui să fie mândri şi mulţumiţi”, a declarat Vucic în faţa jurnaliştilor la Helsinki.

Citește și : Trump speră să poată coopera cu oponenţii săi democrați în următorul Congres al SUA

Potrivit preşedintelui sârb, el şi-a dorit de multă vreme să discute cu Merkel, iar Europa va avea mult de pierdut odată cu retragerea ei de la conducerea Germaniei. “Mi-e teamă foarte tare pentru stabilitatea din Balcani. Ştiu câte a făcut ea (pentru stabilitate)”, a subliniat Vucic.

Înainte de aceasta, informaţia privind o întrevedere între Vucic şi Merkel care să aibă loc duminică la Paris a fost raportată de publicaţia Blic. Potrivit acesteia, care cita surse de informaţie sub protecţia anonimatului, cei doi urmează să discute despre situaţia din Balcanii de Vest, despre economie, precum şi despre dialogul dintre Belgrad şi Pristina.

Partidul Popular European (PPE) şi-a deschis miercuri, la Helsinki, congresul ce are ca principal punct al agendei desemnarea capului de listă pentru alegerile europarlamentare din mai 2019, iar Aleksandar Vucic şi Angela Merkel se numără printre participanţi.

Peste 60 de şefi de stat şi de guvern sunt aşteptaţi la Paris pe 11 noiembrie pentru a participa la comemorările legate de încheierea Primului Război Mondial, iar în marja evenimentului vor avea loc mai multe întrevederi bilaterale.

Citește și : Trump : Ancheta condusă de Robert Mueller este rea pentru SUA

Tags: Aleksandr VucicAngela MerkelbalcanieuropaHelsinkiparis
Categorii: Diaspora