Întrevedere la nivel înalt între Rusia şi Israel. Principalul punct pe agendă este Iranul

Publicat:

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a avertizat marţi, în timpul unei întrevederi cu ministrul rus al apărării Serghei Şoigu, că ţara sa nu-i va permite Iranului să se implanteze militar în Siria, a anunţat biroul său de presă, potrivit AFP, conform agerpres.

‘Întrevederea la care a participat şi ministrul (israelian al) apărării Avigdor Lieberman a fost consacrată în special tentativei Iranului de a se implanta militar în Siria. Iranul trebuie să înţeleagă că Israelul nu va permite acest lucru’, a anunţat biroul de presă al premierului israelian în urma întrevederii de la Ierusalim.


Citeşte şi: Un F-18 spaniol S-A PRĂBUŞIT la decolare. Pilotul a murit – VIDEO

Netanyahu a reafirmat de asemenea că, în cazul în care acordul privind programul nuclear încheiat în 2015 între Teheran şi marile puteri nu va fi modificat, ‘este limpede că în următorii opt-zece ani Iranul va dispune de un arsenal nuclear’.

Preşedintele american Donald Trump a estimat luni că revocarea acordului asupra nuclearului iranian constituie ‘o posibilitate reală’, la trei zile după ce a anunţat că va refuza să certifice faptul că Teheranul îşi respectă angajamentele asumate în baza acestui acord.

În timpul unei întrevederi pe care a avut-o luni cu Şoigu, Lieberman a admis existenţa unor divergenţe între cele două ţări, fără a preciza care sunt acestea.

‘În continuare nu suntem de acord, însă comunicăm în mod sincer şi deschis’, a subliniat ministrul israelian al apărării citat în comunicat.

Citeşte şi: Fiul jurnalistei asasinate în Malta acuză guvernul de COMPLICITATE la crimă – VIDEO

Cu puţin timp înainte de sosirea lui Şoigu, aviaţia israeliană a atacat şi distrus o baterie de rachete la est de Damasc, ca răspuns la un tir de rachete sirian în direcţia unor aparate israeliene ce efectuau un zbor de recunoaştere deasupra Libanului.

Angajamentul militar al Rusiei pe lângă regimul sirian, începând din 2015, i-a permis acestuia să schimbe situaţia în favoarea sa în faţa insurgenţilor şi jihadiştilor. Iranul şi mişcarea şiită libaneză Hezbollah susţin de asemenea militar regimul lui Bashar al-Assad.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.