Întrevederea dintre Vladimir Putin şi Aleksandar Vucic nu are vreo legătură cu escaladarea tensiunilor în regiune (Kremlin)

Publicat:

Întrevederea dintre preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său sârb, Aleksandar Vucic, aşteptat marţi într-o vizită de lucru la Moscova, nu are vreo legătură cu escaladarea tensiunilor în regiune, fiind planificată cu mult dinainte, discuţiile urmând să se axeze pe dezvoltarea relaţiilor comerciale şi economice dintre cele două ţări, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţia de presă RIA Novosti, potrivit Agerpres.

Serviciul de presă al Kremlinului anunţase anterior că Putin şi Vucic vor discuta despre dezvoltarea relaţiilor bilaterale şi vor aborda probleme regionale şi internaţionale.


Citește și : Victimele tragediei din Indonezia au început să fie înhumate într-o groapă comună

‘Această întâlnire a fost planificată cu câteva luni în urmă, prin urmare nu are vreo legătură cu escaladarea tensiunilor în regiune’, a insistat Peskov, în contextul în care media ruse au relatat în ultimele zile că preşedintele Serbiei i-ar putea cere lui Putin sprijinul Rusiei în forurile internaţionale în problema Kosovo.

Vizita vine ‘în continuarea contactului periodic de lucru între conducerea Rusiei şi cea a Serbiei. Această ţară este partenerul nostru’, a subliniat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, întrebat dacă vizita preşedintelui Serbiei la Moscova fusese planificată din timp şi despre agenda discuţiilor.

Totuşi, Peskov a afirmat că unul din subiectele incluse pe agenda discuţiilor între Putin şi Vucic vizează ‘creşterea tensiunilor în zonă’.

Sâmbătă, preşedintele Serbiei a dispus plasarea armatei şi a forţelor Ministerului de Interne în stare de alertă maximă după ce un comando de trupe speciale kosovare a fost văzut în apropierea graniţei dintre Serbia şi Kosovo. Ulterior, mass-media sârbe au explicat prezenţa trupelor speciale în zona prin faptul că preşedintele kosovar Hashim Thaci s-a plimbat cu o barcă cu motor pe lacul ce alimentează hidrocentrala ‘Gazivoda’, situată în nordul Kosovo, în apropiere de graniţa sârbă şi care face parte din sistemul energetic al Serbiei. Trupele speciale îi asigurau, se pare, securitatea. Pristina ar dori includerea hidrocentralei ‘Gazivoda’ în sistemul energetic al Kosovo, dar Belgradul, care susţine că a cheltuit 2 miliarde de euro pentru infrastructură şi întreţinerea barajului de acumulare, se opune categoric.

Citește și : Ucraina va construi o bază militară în nordul Mării Negre, pentru contracararea Rusiei

Întrebat săptămâna trecută, într-o conferinţă de presă, despre posibilitatea ca Rusia să acorde sprijin militar Serbiei în problema Kosovo după exemplul Siriei, Aleksandar Vucic a răspuns negativ, explicând că nu şi-ar dori conflicte militare majore pe teritoriul sârb, potrivit RIA Novosti.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România Procesele tehnice și tehnologiile moderne utilizate în crearea monedelor comemorative au fost discutate...

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa Lhakpa Sherpa...

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte Consiliul Local al Barcelonei a aprobat majorarea taxei turistice de la 3,25 euro la 4...

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament În ziua ceremoniei de deschidere...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.