Inundaţii asociate schimbărilor climatice afectează mai multe arhipelaguri din Pacific

Publicat:

Mai multe arhipelaguri din Pacific înlăturau săptămâna trecută pagubele lăsate în urmă de inundaţiile provocate de furtuni şi de maree înalte cauzate, potrivit oamenilor de ştiinţă, în special de creşterea nivelului mării, fenomen asociat schimbărilor climatice, relatează AFP, potrivit agerpres.

Guvernele Insulelor Marshall, Insulelor Solomon şi Statelor Federale ale Microneziei au raportat inundaţii pe teritoriul lor, iar unele zone din Vanuatu au fost, de asemenea, afectate.


Citeşte şi: PANICA creată de Omicron aruncă Europa într-o zonă foarte întunecată – Black News

”Guvernul Statelor Federale ale Microneziei a fost informat în legătură cu inundaţii extinse cu apă de mare pe teritoriul insulelor ţării din cauza mareelor înalte şi a furtunilor”, a declarat preşedintele ţării, David Panuelo, într-un comunicat.

La Majuro, capitala Insulelor Marshall, marea a scufundat digurile şi a inundat mai multe sectoare ale căii rutiere care duce la aeroport, înainte de a se retrage.

Poliţia din Insulele Solomon a emis un avertisment, solicitând locuitorilor să stea departe de râurile umflate.

Potrivit lui Murray Ford, climatolog la Universitatea Auckland din Noua Zeelandă, aceste inundaţii sunt cauzate de o combinaţie de vreme rea, în special maree înalte, un fenomen climatic precum ”La Nina” şi creşterea pe termen lung a nivelului mării ca urmare a încălzirii globale.

”Un astfel de eveniment ar fi fost relativ benign în anii 1990, însă nivelul mării este semnificativ mai ridicat în prezent decât era atunci”, a declarat el pentru AFP. ”Creşterea nivelului mării măreşte frecvenţa şi amploarea acestui tip de evenimente”, a adăugat specialistul.

Potrivit lui Ford, măsurătorile efectuate de la începutul anilor ’90 demonstrează că nivelul mării în zona Majuro creşte, în medie, cu 4,8 milimetri pe an.

Citeşte şi: OMS: ‘Niciun motiv să ne îndoim’ că vaccinurile actuale nu protejează împotriva Omicron – Black News

”Din păcate, odată cu această creştere constantă, astfel de inundaţii vor deveni mai frecvente, mai extinse şi mult mai severe. Trebuie să planificăm şi să ne pregătim pentru acest lucru acum”, a declarat Ben Graham, fost conducător al Insulelor Marshall, care locuieşte la Majuro.

Arhipelagurile din Pacific se numără printre ţările cele mai expuse încălzirii globale, unele dintre acestea riscând chiar să fie complet scufundate din cauza creşterii nivelului mării, fenomen la care se adaugă cicloanele din ce în ce mai violente. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Parlamentari ucraineni cer scăderea vârstei de recrutare de la 25 la 20 de ani

Parlamentari ucraineni cer scăderea vârstei de recrutare de la 25 la 20 de ani Autorităţile ucrainene au anunţat vineri confiscarea unor sume de bani în...

Viitorul Terrei, trădat de o planetă aflată la 4.000 de ani lumină de sistemul nostru solar

Viitorul Terrei, trădat de o planetă aflată la 4.000 de ani lumină de sistemul nostru solar În circa cinci miliarde de ani, Soarele va intra...

Cele mai importante stațiuni de schi din Europa se confruntă cu o ‘amenințare existențială’ din cauza crizei climatice

Cele mai importante stațiuni de schi din Europa se confruntă cu o 'amenințare existențială' din cauza crizei climatice Cele mai importante stațiuni de schi din...

Începe ‘sezonul’ Premiilor Nobel. Când vor fi anunțați laureații din 2024

Începe 'sezonul' Premiilor Nobel. Când vor fi anunțați laureații din 2024 Premiile Nobel din 2024 vor fi decernate începând cu 8 octombrie, când Academia Regală...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.