INUNDAȚII catastrofale în Sudan: Zeci de mii de persoane au rămas fără adăpost!

Autorităţile sudaneze şi Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) desfăşoară acţiuni de ajutorare pentru zeci de mii de persoane care au rămas fără locuinţe în urma inundaţiilor record produse pe malurile Nilului, iar mulţi dintre cei nevoiţi să trăiască sub cerul liber, în corturi amplasate pe marginea drumurilor şi pe terenuri mai înalte, se întreabă cu disperare când vor primi ajutorul de care au nevoie, relatează miercuri Reuters, potrivit agerpres.

Guvernul Sudanului, citat de agenţia naţională de presă, a anunţat că a alocat peste 150 milioane de lire sudaneze (2,73 milioane de dolari) pentru victimele inundaţiilor.

Citește și: G7 cere Rusie ‘să-i scoată în față’ pe cei vinovați de otrăvirea lui Navalnîi

Agenţia ONU pentru refugiaţi – UNHCR – a dezvăluit că 100 de tone de ajutoare, printre care se numără şi pături, au fost trimise pe calea aerului cu ajutorul Emiratelor Arabe Unite şi că acestea vor fi distribuite în douăsprezece state din ţară.

Inundaţiile recente din Sudan au provocat moartea a cel puţin 102 persoane şi au distrus sau deteriorat zeci de mii de case, conform Ministerului de Interne.

Starea de urgenţă a fost instituită timp de trei luni în Sudan după dezastrele naturale produse de inundaţii. Anunţul a fost făcut sâmbătă dimineaţă de Ministerul Muncii după discuţii cu oficiali din domeniul securităţii şi apărării.

Stând lângă corturi, în sudul metropolei Khartoum, Idris Ahmed, rămas fără casă, spune că autorităţile guvernamentale nu oferă suficient sprijin. ”Ei nu ajută, nu fac nimic”, a spus el. ”Eu, ca cetăţean, îmi cer drepturile cetăţeneşti, caut refugiu”, a adăugat acelaşi cetăţean sudanez.

Locuitorii au apelat la bărci pentru a-şi inspecta casele după ce regiuni din capitala Khartoum, cum ar fi insula Toti, situată la confluenţa Nilului Alb cu Nilul Albastru, au fost acoperite de ape.

Citește și: Trump va anunța zilele următoare RETRAGEREA mai multor trupe din Irak şi Afganistan

”Sperăm că lucrurile se vor îmbunătăţi, că această inundaţie va trece”, a declarat Alaa Eldin, altă persoană strămutată. ”Dar, după câte vedem, ceea ce urmează poate fi mai rău… de aceea facem apel la toţi să fie alături de locuitori, de cetăţenii simpli, săraci, care şi-au pierdut adăpostul şi casa”, a adăugat aceasta.

Aproximativ 85.000 de sudanezi strămutaţi şi 40.000 de refugiaţi au fost afectaţi de inundaţiile din Khartoum, în estul Sudanului, de-a lungul Nilului Alb şi în regiunea Darfur şi au nevoie urgentă de ajutor, a indicat UNHCR într-o declaraţie.

Ploi abundente au loc anual, între lunile iunie şi octombrie, în Sudan, iar autorităţile locale au anunţat recent niveluri record înregistrate pe fluviul Nil de la începerea măsurătorilor hidrologice.

Tags: Agenţia Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR)Darfurinsula TotiinundatiiKhartoumNilOrganizaţia Naţiunilor Unite (ONU)Sudan
Categorii: Știrile zilei