Inundaţii catastrofale în Malawi. Şase morţi şi peste 1000 de sinistraţi

Publicat:

 Cel puţin patru bărbaţi şi două femei şi-au pierdut viaţa în timp ce peste o mie de persoane au rămas fără adăpost în urma inundaţiilor produse sâmbătă seara în mai multe zone din Lilongwe, capitala statului Malawi, informează luni Xinhua, potrivit agerpres.

Potrivit rapoartelor preliminare, 202 gospodării au fost afectate, însă cifra ar putea creşte pe măsură ce evaluarea pagubelor continuă, conform informaţiilor oferite luni de ofiţerul de relaţii publice din cadrul Departamentului pentru gestionarea dezastrelor (DoDMA), Chipiliro Khamula.


Citeşte şi: TOTUL împotriva terorismului. Orban a scos blindatele în centrul Budapestei

Inundaţiile care au avut loc în urma unei ploi torenţiale au afectat în special regiunile aflate în apropierea malurilor râului.

Vicepreşedintele statului, Saulos Chilima, care este totodată ministru responsabil pentru gestionarea dezastrelor la nivel naţional a vizitat duminică zonele afectate pentru a evalua situaţia şi a transmis rudelor îndurerate ale victimelor un mesaj de condoleanţe din partea preşedintelui ţării, Peter Mutharika.

Chilima a declarat că autorităţile guvernamentale vor oferi sicrie, alimente şi alte produse necesare şi şi-a exprimat speranţa ca bilanţul deceselor să nu crească. ”Ne rugăm ca numărul să nu crească, ţinând cont că mai sunt câteva persoane în continuare date dispărute, iar operaţiunile de căutare sunt în curs de desfăşurare”, a spus vicepreşedintele.

Între timp, Societatea Crucea Roşie din Malawi, Consiliul Local din Lilongwe şi DoDMA evaluează situaţia la faţa locului pentru a realiza un raport exhaustiv asupra impactului inundaţiilor, precizează Xinhua.

Citeşte şi: Prinţul Harry l-a intervievat pe Barack Obama pentru un show radiofonic – VIDEO

În acelaşi timp, 20 de districte din Malawi au fost declarate zone afectate de dezastre ca urmare a infestării cu un vierme dăunător care a afectat mii de hectare de culturi şi ameninţă securitatea alimentară a ţării, informează luni Reuters.

Una dintre cele mai sărace ţări din lume, Malawi se confruntă adesea cu penuria de alimente.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Sondaj – Kamala Harris şi Donald Trump stagnează în intenţiile de vot, cu o lună înainte de alegeri

Sondaj - Kamala Harris şi Donald Trump stagnează în intenţiile de vot, cu o lună înainte de alegeri Cu o lună înainte de alegerile prezidenţiale...

Atac asupra unui troleibuz, în Chișinău. Un minor, căutat de polițiști, după ce a aruncat cu o piatră în fereastra vehiculului

Atac asupra unui troleibuz, în Chișinău. Un minor, căutat de polițiști, după ce a aruncat cu o piatră în fereastra vehiculului Un incident neplăcut a...

Prețurile petrolului au avut cea mai mare creștere săptămânală din ultimii aproape doi ani, din cauza tensiunilor din Orientul Mijlociu

Prețurile petrolului au avut cea mai mare creștere săptămânală din ultimii aproape doi ani, din cauza tensiunilor din Orientul Mijlociu Prețurile petrolului au înregistrat cea...

Medicii de la urgență au sărbătorit Ziua Națională a Ambulanței

Medicii de la urgență au sărbătorit Ziua Națională a Ambulanței Angajații Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP) au sărăbătorit sâmbătă, 5 octombrie, Ziua Națională a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.