X

Inundaţiile din vestul şi sudul Indiei au provocat moartea a 40 de persoane şi au devastat numeroase recolte

Inundaţiile provocate de ploi torenţiale şi râuri ieşite din matcă pe largi porţiuni din vestul şi sudul Indiei au dus la moartea a cel puţin 40 de persoane începând de miercuri şi au generat pagube importante pe plantaţiile de orez şi bumbac, devastând numeroase alte recolte agricole, au precizat oficialii locali, potrivit Reuters, scrie agerpres.

Statele cele mai grav afectate sunt Telangana, unde precipitaţiile excesive, neobişnuite pentru această perioadă a anului, care au căzut miercuri şi joi, au inundat capitala Hyderabad, sediul unor importante companii şi startup-uri din domeniul IT, precum Microsoft, Accenture, Amazon şi TCS.

Citește și : Clasele din școlile germane vor fi aerisite de trei ori pe oră

În Telangana, 30 de persoane şi-au pierdut viaţa, în timp ce în statul vestic învecinat Maharashtra, 10 oameni au murit din cauza unor ziduri prăbuşite, electrocutări şi înec în râurile ieşite din albie, au precizat joi oficiali din cele două state indiene.

Autorităţile din Hyderabad au declarat joi zi liberă şi le-au cerut rezidenţilor să rămână în locuinţele lor.

Viaţa zilnică a fost perturbată în Hyderabad întrucât multe zone din oraş au rămas fără curent electric în urma inundaţiilor.

Rezidenţii au publicat pe Twitter fotografii cu maşini luate de ape, locuinţe, birouri şi străzi inundate.

În câteva districte din Maharashtra s-au înregistrat precipitaţii de peste 100 de litri pe metru pătrat în ultimele 24 de ore, iar pe teritoriul statului, inclusiv în capitala Mumbai, este posibil să se producă precipitaţii severe până la foarte severe joi şi vineri, a precizat Departamentul Meteorologic din India (IMD) în prognoza sa zilnică.

Ploile au produs pagube importante pe plantaţiile de orez din Telangana şi Andhra Pradesh, în timp ce culturile de bumbac, soia şi leguminoase au fost devastate în Maharashtra şi Karnataka, au precizat comercianţii.

Citește și : Iranul anunță că hackerii au atacat două instituţii guvernamentale

”Recoltele de soia, mazăre şi fasole mung au fost distruse chiar înainte de recoltare. Calitatea producţiei recoltate a fost de asemenea deteriorată”, a spus Nitin Kalantri, un negustor din Latur, în Maharashtra.

În Telangana şi Maharashtra au căzut, până această dată din luna octombrie, cu 143%, respectiv cu 78% mai multe precipitaţii decât în mod obişnuit, potrivit datelor compilate de IMD.

Tags: AccentureamazonbumbacMicrosoftorezploi
Categorii: Știrile zilei