X

Inundaţiile fac PRĂPĂD în Haiti. 5 morţi şi 10.000 de case luate de ape – VIDEO

Cinci persoane au fost găsite decedate şi peste 10.000 de case au fost inundate ca urmare a ploilor abundente care au căzut în Haiti în ultimele două zile, potrivit primului bilanţ parţial comunicat joi seara de Protecţia Civilă.

O femeie de cincizeci de ani şi fiica sa în vârstă de de trei ani au murit în Port-de-Paix (nord-vest), luate de apele unui râu umflat pe care încercau să-l traverseze, relatează agerpres.

Corpul unui bărbat de şaizeci de ani a fost găsit, de asemenea, joi, în acelaşi departament, precizează bilanţul parţial.

În departamentul de sud, pe insula Vache, un bărbat a murit înecat, iar un băiat de doi ani şi-a pierdut viaţa în inundaţiile din oraşul Cayes. Această localitate din Haiti a fost deosebit de afectată de intemperii. Viceprimarul din Cayes a anunţat că peste 10.000 de case din oraş sunt inundate.

Echipele de salvare au raportat că numeroase drumuri şi căi de acces sunt blocate în cel puţin trei dintre cele zece departamente din ţară.

Jerry Chandler, directorul Protecţiei Civile din Haiti a îndemnat populaţia să fie precaută deoarece, potrivit prognozelor, condiţiile meteorologice nu se vor îmbunătăţi înainte de sfârşitul săptămânii.

Alerta portocalie de inundaţii şi alunecări de teren este în vigoare şi vizează întreg teritoriul ţării.

Lipsa infrastructurii care să permită evacuarea apei pluviale cauzează în mod regulat pagube materiale semnificative în principalele oraşe haitiene.

În fiecare an, din iunie până în noiembrie, Haiti se află sub ameninţarea uraganelor, însă din cauza lipsei planurilor urbanistice eficiente la nivel naţional, ploaia este suficientă pentru a pune în pericol vieţile celor mai dezavantajaţi locuitori, precizează sursa citată.

Tags: alunecari de terenCayesHaitiinsula VacheinundatiiJerry ChandlerploiPort-de-Paix
Categorii: Știrile zilei