Inundaţiile fac prăpăd în Paraguay: 70.000 de familii sunt sinistrate! – VIDEO

Publicat:

Inundaţiile excepţionale provocate de Rio Paraguay, care au forţat deja 70.000 de familii din Paraguay să îşi părăsească casele, ameninţă să atingă un nivel catastrofal în capitala Asuncion în două săptămâni, au avertizat serviciile meteorologice, citate luni de AFP, potrivit agerpres.

La Asunción, nivelul râului creşte într-un ritm mediu 4-5 centimetri pe zi, iar duminică ajunsese la 7,54 metri – cu doar 46 de centimetri sub nivelul “catastrofal”, au indicat datele oficiale.


Citeşte şi: Jeremy Corbyn vrea alegeri generale sau un nou referendum pentru Brexit

Acest nivel “poate avea un impact extrem de mare, mai ales că numărul locuitorilor din zonele inundabile a crescut în ultimii ani”, a declarat Nelson Perez, din cadrul serviciilor hidrologice, adăugând că infrastructura hidraulică din capitală nu poate face faţă intemperiilor.

În două zile cantitatea de precipitaţii a egalat-o pe cea care cade în medie într-o lună.

Aceste ploi masive, neobişnuite pentru această perioadă a anului, agravează inundaţiile, a declarat Eduardo Mingo, din cadrul aceloraşi servicii meteorologice.

Citeşte şi: Manuel Valls a pierdut alegerile pentru primăria Barcelonei

În Asunción, inundaţiile au afectat deja circa 40.000 de persoane, iar în Pilar, un oraş situat la 300 kilometri sud de capitală, au fost strămutate deja 10.000 de persoane.

Guvernul preşedintelui Mario Abdo a mobilizat forţele armate pentru a ajuta familiile să se mute în adăposturi.

Sute dintre acestea preferă însă să rămână în casele lor inundate, mai degrabă decât să se înghesuie în adăposturi. Că să obţină provizii, oamenii au construit schele pentru a trece de la un acoperiş la altul până în zonele în care solul nu este inundat, în timp ce alţii aşteaptă ca bărcile cu motor sau cu vâsle să le aducă alimente şi mobilier.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Filmările violurilor lui Gisèle Pelicot, prezentate pentru prima dată în public ca probe

Filmările violurilor lui Gisèle Pelicot, prezentate pentru prima dată în public ca probe Imaginile și clipurile video din timpul abuzurilor lui Gisèle Pelicot au fost...

iPhone 16 nu se vinde atât de bine pe cât ar fi sperat Apple

iPhone 16 nu se vinde atât de bine pe cât ar fi sperat Apple Apple conta pe noile funcții de inteligență artificială pentru a face...

Zeci de elefanți au scăpat de inundațiile bruște la un sanctuar popular din nordul Thailandei

Zeci de elefanți au scăpat de inundațiile bruște la un sanctuar popular din nordul Thailandei Inundații bruște au măturat un sanctuar popular de elefanți din...

Meta prezintă Movie Gen, noul său generator de video cu ajutorul inteligenței artificiale

Meta prezintă Movie Gen, noul său generator de video cu ajutorul inteligenței artificiale Compania Meta a prezentat Movie Gen, noul său generator de video cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.