X

Inundaţiile fac ravagii în Bosnia (VIDEO)! Capitala ţării ‘s-a scufundat’ în BEZNĂ!

Inundaţiile provocate de ploile abundente căzute în cursul nopţii de joi spre vineri au condus la întreruperi de electricitate în numeroase zone din capitala Bosniei, Sarajevo, la perturbări ale traficului rutier, la cursuri şcolare suspendate şi la sistarea activităţii într-o fabrică de umplere a rezervoarelor de oxigen pentru pacienţii cu COVID-19, care a fost cuprinsă de ape, au anunţat surse oficiale şi mass-media, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Zeci de persoane au fost evacuate din cămine de bătrâni şi locuinţe private din cele mai afectate zone ale capitalei, precum şi din oraşe aflate în regiunea de sud a Herţegovinei, a informat presa locală.

Citeşte şi: Cel puţin 379 de oameni au murit din cauza selfie-urilor – Black News

Inundaţii şi alunecări de teren s-au produs în toată ţara în urma ploilor torenţiale.

Guvernul cantonal de la Sarajevo s-a reunit în sesiune extraordinară, în timp ce compania de electricitate Elektroprijenos a declarat că nu se ştie când furnizarea de energie electrică va fi stabilizată din cauza numeroaselor întreruperi ale reţelei.

Citeşte şi: Goldman avertizează asupra riscului de întrerupere a industriei europene în această iarnă – Black News

Uzina Messer, unde erau umplute rezervoarele de oxigen pentru pacienţii cu COVID-19 din cea mai mare parte a Bosniei, a fost complet inundată, a relatat presa locală citând un oficial al Ministerului Sănătăţii.

Tags: bosniacovid-19ElektroprijenosinundatiiSarajevo
Categorii: Externe