Inundaţiile severe din ultimele luni au afectat circa 426.000 de persoane în Sudanul de Sud

Publicat:

Inundaţiile severe au afectat circa 426.000 de persoane, inclusiv 185.000 de copii, din luna mai în Sudanul de Sud, unde apa a acoperit case şi ferme, a declarat marţi Biroul pentru coordonarea afacerilor umanitare al ONU (OCHA), informează AFP, potrivit agerpres

Potrivit OCHA, echipele de salvare au mobilizat bărci şi canoe pentru a ajunge la sinistraţi, însă alte “ploi abundente şi inundaţii (…) sunt aşteptate în următoarele luni”.


Citește și : Franţa vrea despăgubiri după ce a pierdut ‘contractul secolului’ cu Australia

Ploile “au amplificat vulnerabilitatea comunităţilor, numeroase persoane strămutate din cauza inundaţiilor căutând refugiu în biserici şi şcoli”, a precizat OCHA.

Inundaţiile record au afectat anul trecut circa 700.000 de persoane dintr-o populaţie totală de 11 milioane. Dintre cei strămutaţi atunci, circa 100.000 nu s-au întors încă acasă, a precizat Biroul amintit.

Anul acesta, 113 şcoli au fost afectate de intemperii, iar educaţia copiilor a avut de suferit, a adăugat OCHA.

Luna trecută, OCHA avertizase cu privire la reducerea fondurilor sale, subliniind că a primit doar 54% din cei 1,7 miliarde de dolari (1,4 miliarde de euro) necesari pentru finanţarea programelor din ţară.

Reducerile bugetare au forţat, de asemenea, Programul Alimentar Mondial al ONU (PAM) să suspende ajutorul alimentar acordat unui număr de peste 100.000 de persoane strămutate, a declarat OCHA la începutul lunii septembrie.

Citește și : Incendiile din vara acestui an au provocat emisii record de CO2

Patru din cinci locuitori din Sudanul de Sud trăiesc în “sărăcie absolută”, potrivit datelor din 2018 ale Băncii Mondiale, iar 60% din populaţie suferă grav de foame, ca urmare a conflictelor, secetelor şi inundaţiilor.

De la obţinerea independenţei faţă de Sudan în 2011, cea mai tânără ţară din lume a fost afectată de o criză economică şi politică cronică şi se luptă să îşi revină după războiul civil, care a făcut circa 400.000 de morţi şi a dus la strămutarea a patru milioane de persoane între 2013 şi 2018.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Veronica Dragalin: În ultimii doi ani a scăzut mult încrederea procurorilor în vetting

Veronica Dragalin: În ultimii doi ani a scăzut mult încrederea procurorilor în vetting În ultimii doi ani a scăzut mult încrederea procurorilor în procesul de...

O femeie, medic stomatolog, din R. Moldova, ucisă cu bestialitate în propriul său cabinet stomatologic din Brăila

O femeie, medic stomatolog, din R. Moldova, ucisă cu bestialitate în propriul său cabinet stomatologic din Brăila Momente de groază, aseară, în Brăila. Un medic...

Radu Marian: Actualul guvern a construit de trei ori mai multe drumuri

Radu Marian: Actualul guvern a construit de trei ori mai multe drumuri Radu Marian, deputat PAS, a scris că actualul guvern a construit de trei...

O companie farmaceutică germană intenționează să intre pe piața farmaceutică din Moldova

O companie farmaceutică germană intenționează să intre pe piața farmaceutică din Moldova Un grup farmaceutic german, cunoscut pentru portofoliul său impresionant în oncologie, hematologie, urologie...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.