Invalidarea alegerilor de la Chişinău intră pe agenda Comisiei de Afaceri Externe a Parlamentului European

Publicat:

Europarlamentarul român Cristian Preda, coordonator al Grupului Partidului Popular European în Comisia Afaceri Externe a Parlamentului European, a declarat miercuri seara pentru postul de radio Europa Liberă că situaţia de la Chişinău va fi pe agenda şedinţei de joi a Comisiei de afaceri externe din PE, informează publicaţia Jurnal.md, potrivit agerpres.

“Decizia luată de a anula rezultatele alegerilor (municipale) vădeşte foarte clar influenţa politică asupra justiţiei şi suntem într-o situaţie aproape incredibilă, suprarealistă. E un tip de comportament stalinist în care forţele politice controlează justiţia. Incredibil, subliniez acest cuvânt, pentru că este reacţia pe care am înregistrat-o deja în rândul colegilor mei din Comisia de Afaceri Externe. Toţi cei care au auzit ce se întâmplă – şi toată lumea a auzit până la urmă ce se întâmplă în Republica Moldova – consideră că suntem în faţa unei situaţii neobişnuite’, a spus Preda.


Citeşte şi: Un jurnalist german a fost ridicat de jandarmi în timpul protestului din Piața Victoriei

“Am cerut în şedinţa Comisiei de Afaceri Externe a Parlamentului European să discutăm despre Republica Moldova. Preşedintele Comisiei, împreună cu raportorul pentru Republica Moldova, Petras Au?trevicius, au sprijinit această solicitare şi joi dimineaţă Serviciul European de Acţiune Externă, Comisia Europeană vor interveni sub semnul urgenţei în legătură cu situaţia din Republica Moldova şi vor fi două puncte care vor fi abordate’, a declarat Preda.

Potrivit acestuia, primul punct este legat de anularea rezultatului alegerilor de la Chişinău, iar al doilea de “furtul miliardului”, o problemă care a rămas în atenţia Comisiei de afaceri externe din Parlamentul European, a precizat europarlamentarul român.

“În orice caz, multdiscutata chestiune a ajutorului macrofinanciar mi se pare o dată în plus pusă în pericol. Am spus de foarte multe ori – sunt un prieten al Republicii Moldova, îmi doresc ca Republica Moldova să fie ajutată de Uniunea Europeană, îmi doresc ca fonduri europene să vina în R. Moldova, dar aceste fonduri nu pot să meargă în mâinile unor oligarhi sau să încapă pe mâinile socialiştilor care vor să ducă republica spre Rusia’, a explicat Preda. “Fondurile europene trebuie să meargă pentru dezvoltarea societăţii, de ele trebuie să profite cetăţenii Republicii Moldova. De aceea, toată discuţia despre ajutorul macrofinanciar a fost enorm complicată de actuala guvernare cu complicitatea lui Dodon (Igor Dodon, preşedintele Republicii Moldova – n.r.) şi iată că suntem şi într-o criză politică”, a concluzionat el.

Citeşte şi: S-au supărat ţiganii. Vor să-i arate lui Salvini cine sunt ei cu adevărat (AFP)

Anterior, Cristian Preda împreună cu Sandra Kalniete, preşedinta Grupului de lucru Afaceri Externe al Grupului PPE, au emis o declaraţie în care subliniase că “rezultatele votului din 3 iunie trebuie să fie respectate pe deplin, întrucât reflectă voinţa politică a cetăţenilor din Chişinău”.

“Republica Moldova poate să îşi aprofundeze cooperarea cu Uniunea Europeană şi să îşi continue drumul european numai dacă principiile democratice sunt respectate, inclusiv stricta separare a puterilor şi independenţa justiţiei’, menţiona textul, citat de Radio Chişinău.

La 19 iunie, după mai bine de două săptămâni de când Andrei Năstase, liderul Partidului Platformei Demnitate şi Adevăr (PPDA) a fost ales primar al capitalei cu 52,57% din voturi, o instanţă moldoveană a adoptat o hotărâre prin care nu a confirmat legalitatea alegerilor. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.