X

Invazia din Ucraina, după un an (articol European Newsroom)

La un an de la începutul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, Uniunea Europeană şi Statele Unite continuă să sublinieze că sunt alături de Ucraina şi condamnă agresiunea militară rusă. Alături de Washington în sprijinul Kievului, liderii europeni furnizează arme Ucrainei. Până acum, au fost mobilizate în cadrul Instrumentului European pentru Pace şi direct de către statele membre 3,6 miliarde de euro. Pe lângă aceasta, este în curs instruirea militară a forţelor armate ucrainene. În total, sprijinul militar al UE pentru Ucraina se ridică la aproximativ 12 miliarde de euro, relatează platforma media European Newsroom (enr) într-un articol de fond publicat vineri, potrivit agerpres

UE a încercat de asemenea să slăbească economia Rusiei prin sancţiuni dure. După începerea operaţiunilor militare din Ucraina, economia rusă părea pe punctul să se prăbuşească sub povara sancţiunilor occidentale fără precedent: piaţa de capital s-a închis timp de o lună, cursul de schimb al rublei s-a prăbuşit şi exista pericolul unei scăderi a PIB cu 8% şi al unei inflaţii de 20%. Cu douăsprezece luni mai târziu, este clar că Moscova a fost lovită, dar nu îngenuncheată sau izolată de restul lumii, bazându-se în special pe o creştere foarte puternică a veniturilor din petrol şi gaze. Cu toate acestea – arată economistul Oleg Itskhoki de la UCLA – odată cu scăderea preţurilor “criza ar putea să se manifeste pe deplin în 2023”.

Citește și : Un an de RĂZBOI în Ucraina! Secretarul general al ONU critică un afront adus conştiinţei colective

Ajutor umanitar şi asistenţă financiară

Pe lângă ajutorul militar, UE şi cele mai multe ţări membre au furnizat ajutoare financiare şi umanitare de amploare, subliniind permanent că Ucraina poate conta pe sprijinul UE atâta timp cât este necesar. Mai mult, pentru prima oară în istoria Uniunii, Directiva privind protecţia temporară a fost adoptată aproape în unanimitate de toate ţările din UE, acordându-le beneficiarilor dreptul de şedere şi acces la locuinţe, şcoli, asistenţă medicală şi locuri de muncă. Până acum, circa patru milioane de persoane refugiate din Ucraina s-au înregistrat pentru protecţie temporară.

O nouă ordine mondială?

Invazia rusă în ţara vecină a bulversat parţial ordinea mondială şi a dus la formarea de blocuri care nu mai existaseră după Războiul Rece. Războiul a intensificat conflicte şi confruntări, precum şi tendinţa globală deja existentă a ţărilor de a forma blocuri cu centrele fie la Washington, fie la Beijing.

“Am trecut la o lume multipolară dezordonată, unde totul este o armă: energia, datele, infrastructura, migraţia”, a spus şeful politicii externe europene, Josep Borrell, în decembrie. “Geopolitica este cuvântul vital, totul este geopolitică”, a adăugat el.

Asia Centrală, Caucazul, Balcanii, Africa şi regiunea Asia-Pacific au fost arene în competiţia pentru influenţă între puteri cum ar fi China, UE, Rusia şi Turcia, fie prin finanţarea unor proiecte de infrastructură, fie prin realizarea unor acorduri comerciale, militare sau de cooperare diplomatică.

Războiul împotriva Ucrainei a agitat şi mai mult lucrurile, slăbind controlul Rusiei asupra fostelor republici sovietice din Asia Centrală şi deschizând un rol nou de mediator pentru Turcia.

“Această reorganizare este reală, dar probabil temporară”, a afirmat Pierre Razoux, şeful grupului de reflecţie francez FMES. “Inevitabil, sfârşitul războiului va lăsa Rusia şi Europa slăbite şi epuizate, în timp ce doi mari câştigători din această situaţie vor fi SUA şi China”, a adăugat el.

Probleme reale şi potenţiale

Deşi nu se întrevede încă sfârşitul războiului, se pare că preşedintele rus Vladimir Putin a evaluat greşit spiritul de rezistenţă al Ucrainei şi a contat pe distrugerea unităţii Uniunii Europene şi a NATO. Până acum Uniunea Europeană – cu câteva concesii pentru premierul ungar Viktor Orban, care refuză să trimită arme Ucrainei – a reuşit totuşi să îşi menţină unitatea şi să voteze sancţiuni.

În ceea ce priveşte dependenţa unui mare număr de state membre ale UE faţă de petrolul şi gazul rusesc, aproape toate ţările au găsit surse alternative de energie, deşi la preţuri semnificativ mai mari, care agravează inflaţia.

Citește și : Biden: Ieşirea Rusiei din START III nu indică intenţia de a recurge la arme nucleare

Poziţia Occidentului faţă de Rusia s-ar complica dacă China ar decide să susţină militar Rusia. Ucraina ar ajunge astfel într-o situaţie mult mai dificilă. Statele Unite şi UE au avertizat deschis Beijingul să nu facă asta.

N. red.: Conţinutul articolului este bazat pe ştiri ale agenţiilor AFP, ANSA, BTA, dpa, EFE, FENA, HINA, STA, participante în proiectul enr alături de AGERPRES, ANP, APA, ATA, Belga, Europa Press, MIA, PAP, Tanjug, TASR şi UKRINFORM.

Tags: armekievStatele Uniteucrainauniunea europeanawashington
Categorii: DiasporaRăzboi in Ucraina