Investigație CU SENS: Merișorul lui Șor, favorizat de ANSA

Timp de mai bine de trei ani, mai multe magazine sociale ambulante, pe patru roți, care fac parte din rețeaua „Merișor”, a cărei beneficiar final este politicianul fugar la Moscova, Ilan Șor, au activat, până de curând, la limita legii. Și asta, din cauza unor angajați ai unor subdiviziuni teritoriale ale Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor care au emis autorizații sanitar-veterinare de funcționare, contrar legii. Cu toate acestea, niciunul dintre ei nu a fost tras la răspundere, inclusiv pentru că șefii ANSA de la Chișinău au ales să rezolve cazul, se pare, printr-o soluție de compromis, arată o anchetă realizată de Ziarul de Gardă și CU SENS.

Foto: Captură de ecran

Iunie 2025, satul Tabăra, raionul Orhei: încă de la primele ore ale dimineții, oamenii s-au adunat în centrul satului în așteptarea magazinului social pe patru roți din rețeaua „Merișor”, cu „produse la preț redus”, care vine aici în fiecare zi de sâmbătă. Peste circa jumătate de oră, un autocamion, fără însemnele „Merișor”, se apropie și parchează în preajmă, iar oamenii se grăbesc să-și facă cumpărăturile săptămânale. Au venit să-și ia pâine mai ieftină sau alte produse alimentare, aranjate în vitrina magazinului ambulant.

– Primește o pensie de 2 000 de lei.– Îmi ajunge. La Șor să vin îmi ajunge. Dar du-te tu la Orhei. Dă-mi, te rog, patru pâini sure. Atât.

Pentru a putea activa, magazinul pe patru roți trebuie să fie autorizat de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, pe scurt, ANSA. Până în februarie 2024, când au intrat în vigoare modificări la lege, atât transportul, cât și comerțul ambulant se autoriza de inspectorii ANSA printr-un singur act, valabil un an. Lucru care nu s-a întâmplat, însă, în cazul acestui magazin ambulant, care a obținut o autorizație sanitar-veterinară de funcționare cu termen nelimitat.

Întrebat de reporter dacă deține autorizație, șoferul camionului, Andrei, a răspuns afirmativ: „ — Desigur.” „ — Din partea cui?” „ — De la… cum se numește… amuș… De la siguranța alimentelor, mătincă, eu mă gândesc. Dacă nu greșesc.”

Însă atunci când a fost rugat să prezinte documentul, șoferul a refuzat.

„— Ne arătați autorizația? Dumneavoastră ați spus că aveți autorizație, a insistat reporterul. „—Dumneavoastră ce organ sunteți? Și dacă aveți dreptul…”, a răspuns șoferul. „— Eu vă întreb, dumneavoastră ați spus că ne-o arătați.” „—Nu. „— Păi, mai devreme ați spus că ne-o arătați.” „— Nu vă arăt.”

Pe lângă atitudinea șoferului, și unii dintre cumpărători s-au arătat deranjați de prezența echipei de filmare, intervenind în discuție cu replici vehemente: „ — Oamenii buni, duceți-vă acasă și dați-le pace oamenilor să mănânce ce au de cumpărat.” „ — Nu pune microfonul.” „ — Duceți-vă, ce aveți voi cu lumea asta? Chiar nu-i drept… Voi umblați, aveți ce mânca, primiți o grămadă de bani, dar noi primim…”

Citește continuarea și ce spun reprezentanții ANSA AICI.

https://youtu.be/sHIPEiEKprY
Sursa: unimedia.info

This post was last modified on 20/09/2025 21:26 21:26

Tags: ANSAMerișorMerișorul lui Șor
Știrile zilei