X

Investiţii în educaţie și infrastructură, în programul de guvernare al noului premier finlandez

Viitorul guvern al Finlandei a anunţat luni că intenţionează să efectueze mai multe investiţii în educaţie, infrastructură şi să crească rata de ocupare a forţei de muncă în următorii patru ani, relatează dpa, scrie agerpres.

Anunţând platforma convenită de coaliţia care ar urma să fie formată din cinci partide, premierul desemnat Antti Rinne a declarat că Partidul Social Democrat ar urma să deţină şapte din cele 19 posturi în cadrul următorului guvern.

Citește și : Sadiq Khan respinge ‘insultele copilăreşti’ ale lui Donald Trump

“A fost grozav să lucrăm împreună, a fost greu, dar cu toţii am încercat să găsim o soluţie”, a declarat el în cadrul unei conferinţe de presă la Helsinki, alături de liderii celorlalte patru partide.

Social-democraţii urmează să deţină afacerile europene, comerţul şi dezvoltarea internaţională, precum şi portofoliul muncii.

Viitorul guvern îşi propune să creeze 60.000 de noi locuri de muncă şi intenţionează să deschidă discuţii tripartite cu sindicatele şi angajatorii ca parte a acestui obiectiv.

Cheltuielile guvernamentale vor creşte cu aproximativ 1,2 miliarde de euro (1,3 miliarde de dolari), în timp ce veniturile din impozite ar urma să crească cu aproximativ 730 milioane de euro, a spus Antti Rinne.

Taxele pe combustibil, tutun şi alcool urmează să crească. Finanţele, apărarea, precum şi silvicultura şi agricultura se numără printre cele cinci portofolii pe care urmează să le deţină Partidul de Centru.

Liderul Partidului de Centru, Juha Sipila, care conduce un guvern interimar, a spus că nu va fi ministru. El şi-a anunţat demisia după alegerile parlamentare din 14 aprilie.

Cele trei posturi ale Verzilor includ afacerile externe şi mediul. Coaliţia a spus că Finlanda doreşte să fie neutră în ceea ce priveşte emisiile de dioxid de carbon până în 2035, dar nu a prezentat detalii.

Citește și : Donald Trump le sugerează americanilor să nu mai folosească serviciile operatorului ATT: Difuzează multe ‘fake news’. Este foarte rău pentru SUA

Alianţa de stânga şi Partidul Popular Suedez deţin fiecare câte două posturi în cabinet.

După ce aceste cinci partide vor aproba în următoarele zile platforma de guvernare, Rinne se va confrunta cu un vot de încredere în parlament.

Tags: Antti RinneguvernHelsinkiJuha SipiläparlamentarePartidul Social-Democrat
Categorii: Diaspora