Investiții în valoare de 9,25 milioane de euro pentru modernizarea infrastructurii de cercetare a trei universități din R. Moldova

Trei universități din R. Moldova vor beneficia de investiții în valoare de 9,25 milioane de euro pentru modernizarea infrastructurii de cercetare. Finanțarea este acordată prin Proiectul „Învățământul Superior din Moldova”, implementat de Ministerul Educației și Cercetării (MEC) cu sprijinul Băncii Mondiale, și este destinată dezvoltării laboratoarelor și platformelor de cercetare în domenii considerate prioritare pentru dezvoltarea țării. 

Potrivit unui comunicat al MEC, Universitatea de Stat din Moldova (USM) va implementa cinci proiecte, în valoare totală de aproximativ 4,5 milioane de euro, potrivit zdg.

Citește și: Chișinăul apără dreptul militarilor moldoveni de a purta drapelul național în Zona de Securitate

Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM) a obținut finanțare pentru patru proiecte, în valoare de circa 3,6 milioane de euro.

De asemenea, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” (USMF) va implementa două proiecte, în valoare totală de aproximativ 1,15 milioane de euro.

Zece dintre proiectele selectate vor beneficia de câte aproximativ 900 de mii de euro și presupun crearea sau dezvoltarea unor infrastructuri naționale de cercetare.

Un al unsprezecelea proiect, finanțat cu 250 de mii de euro, vizează modernizarea unei infrastructuri de cercetare existente.

Vezi și: Destinații de vacanță care îți schimbă viața

Proiectele acoperă patru domenii strategice:

This post was last modified on 14/07/2026 19:53 19:53

Tags: Moldova
Cultură și Media