X

Investitorii și companiile locale vor avea acces la piețele de capital străin

Investitorii și companiile locale vor avea acces la piețele de capital străin

Parlamentul va aproba un set de măsuri legislative privind facilitarea accesului investitorilor și companiilor locale la piețe cu capital străin. Un proiect de lege care prevede acest lucru a fost examinat la ședința Comisiei economie, buget și finanțe și va fi propus plenului Parlamentului pentru aprobare, comunică Parlamentul.

Proiectul are drept scop eliminarea barierelor normative pentru investitorii și companiile locale în accesarea unei piețe de capital și burse de valori străine. Astfel, companiile din Republica Moldova vor putea atrage investitori regionali și internaționali și, de asemenea, vor putea accesa capitalul necesar pentru extindere, investiții și dezvoltare. Totodată, alinierea la cerințele și practicile burselor de valori străine va atrage investitori, ceea ce va crește lichiditatea și atractivitatea pieței de capital din Republica Moldova. Pe de altă parte, investitorii vor avea mai multă încredere referitor la transparență, guvernanță corporativă și respectarea standardelor internaționale, potrivit radiochisinau.md.

Citește și : Mircea Geoană contraatacă după acuzațiile de plagiat

În document se mai menționează că vor exista reglementări clare privind furnizarea informațiilor despre identitatea și datele de contact ale acționarilor. De asemenea, va fi mai multă transparență în ceea ce privește taxele pentru servicii, cât și efectuarea tranzacțiilor.

Proiectul de lege este elaborat de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării în comun cu Ministerul Finanțelor, Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, Comisia Națională a Pieței Financiare, Banca Națională a Moldovei, Depozitarul Central Unic al Valorilor Mobiliare, Asociația Băncilor din Moldova, Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor și Asociațiile de business.

Citește și : Comisia Europeană a dat alerta economică: Turismul în UE s-ar putea prăbuși din cauza încălzirii globale

Tags: capitalMoldovaparlament
Economie