X

Învingător la alegerile europarlamentare din UK, partidul lui Nigel Farage nu reuşeşte să intre în parlamentul britanic

Partidul Brexit, învingător clar în scrutinul pentru Parlamentul European din luna mai, a pierdut joi, la mică diferenţă de voturi, alegerile legislative parţiale desfăşurate în oraşul Peterborough, din estul Angliei, eşuând astfel să-şi facă intrarea în parlamentul de la Londra, transmit dpa şi AFP, potrivit agerpres.

Conform rezultatelor anunţat vineri dimineaţă, candidatul Partidului Brexit, Mike Greene, un antreprenor local, s-a plasat pe locul al doilea, cu aproape 29% din voturi, în urma reprezentantei laburiştilor, Lisa Forbes, care a întrunit circa 31% din sufragii, cu doar 683 mai multe decât principalul contracandidat.

Citeşte şi: Theresa May îşi depune demisia oficială

Partidul Laburist, aflat totuşi în declin Peterborough, reuşeşte astfel să păstreze mandatul deputatei sale Lisa Forbes în parlamentul de la Westminster, unde este principala forţă de opoziţie.

Partidul Conservator, aflat la guvernare, a obţinut locul al treilea, cu 21% din voturi, în faţa Partidului Liberal-Democrat (12%).

Rezultatul scrutinului de la Peterborough a fost anunţat cu doar câteva ore înainte ca prim-ministrul britanic Theresa May să demisioneze oficial din funcţia de lider al Partidului Conservator din cauza eşecului legat de Brexit.

Partidul Brexit, fondat în aprilie de controversatul fost lider al UKIP (Partidul pentru Independenţa Regatului Unit), Nigel Farage, a obţinut o victorie zdrobitoare în alegerile pentru Parlamentul European, câştigând 29 de mandate. Conservatorii au fost doar pe locul al cincilea, cu patru mandate, iar laburiştii s-au plasat pe locul al treilea, cu 10 mandate.

Citeşte şi: Canada anunţă când vor începe audierile în procesul de extrădare al directoarei de la Huawei

La scrutinul europarlamentar, Partidul Brexit obţinuse un scor de 31,6% la Peterborough.

Lisa Forbes, candidata laburistă învingătoare în alegerile parţiale de joi, a declarat că rezultatul de la Peterborough constituie o înfrângere pentru ‘politica de divizare’ practicată de Partidul Brexit, în timp ce liderul laburist Jeremy Corbyn a vorbit despre o respingere a modului ‘dezastruos’ în care conservatorii au gestionat Brexit-ul.

Tags: AngliaMike GreeneNigel FaragePartidul BrexitPeterboroughUKIPWestminster
Categorii: Diaspora