Învins în alegerile europarlamentare, Macron pregăteşte cu atenţie summitul cu liderii europeni

Publicat:

Pentru a pregăti summitul european de marţi seara, preşedintele francez Emmanuel Macron se va întâlni de luni cu mai mulţi şefi de stat şi de guvern, începând cu spaniolul Pedro Sanchez, pe care îl va primi luni la un dineu, a anunţat Palatul Elysée, la o zi după alegerile europarlamentare, informează AFP, potrivit agerpres.

De asemenea, preşedintele francez va dejuna cu mai mulţi şefi de stat şi de guvern marţi, la Bruxelles, se va întâlni cu premierii ţărilor din Grupul de la Visegrad (Cehia, Polonia, Slovacia, Ungaria), apoi cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, înainte de dineul informal al celor 28 care va începe marţi la orele 16:00 GMT.


Citeşte şi: Jeremy Corbyn vrea alegeri generale sau un nou referendum pentru Brexit

În ultimele zile, Emmanuel Macron l-a primit pe premierul olandez Mark Rutte şi pe şeful guvernului portughez Antonio Costa şi a discutat la telefon, duminică seara, cu cancelarul federal german Angela Merkel.

În timpul summitului informal de marţi seara vor începe discuţiile între şefii de stat şi de guvern din ţările UE pentru alegerea noilor şefi ai instituţiilor europene, după scrutinul europarlamentar de duminică ce a dus la un avans al partidelor populiste şi la un regres al tradiţionalului “duopol” format de socialişti şi conservatori care făcea până acum legea în Parlamentul European.

Citeşte şi: Manuel Valls a pierdut alegerile pentru primăria Barcelonei

Partidul lui Macron, La Republique en Marche (LREM), s-a clasat în Franţa pe locul doi, după Adunarea Naţională (RN) a Marinei Le Pen, diferenţa dintre cele două formaţiuni fiind însă sub un punct procentual, preşedintele francez apreciind că trebuie să constituie un arc progresist între liderii proeuropeni.

El speră de asemenea să creeze în Parlamentul European, în jurul LREM, o forţă centristă care să fie capabilă să fie noul arbitru al dezbaterilor, forţă formată din partidele naţionale ce constituie actualul grup liberal-democrat ALDE sau veniţi din alte formaţiuni. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.