Iohannis depre propunerea de comasare a alegerilor locale: Poziţia de preşedinte nu se joacă la masa verde

Publicat:

Iohannis depre propunerea de comasare a alegerilor locale: Poziţia de preşedinte nu se joacă la masa verde

Poziţia de preşedinte nu se joacă la masa verde, ci românii decid cine şi când va ocupa această funcţie, a afirmat, joi, şeful statului, Klaus Iohannis.

Citește și Programul de Reformă Economică 2024-2026 a fost aprobat


El s-a referit la propunerea de comasare a alegerilor locale şi europarlamentare şi o eventuală “rotativă” a coaliţiei la Preşedinţie.

“Eu ştiu că există o discuţie în coaliţia de guvernare, pentru a găsi soluţii. Discuţia este legitimă, fiindcă patru rânduri de alegeri într-o jumătate de an, practic din iunie până în decembrie, este foarte-foarte greu de gestionat şi atunci ar fi o soluţie ca anumite alegeri să fie comasate, pentru a avea efectiv mai puţine rânduri de alegeri. Cum va gestiona coaliţia aceste chestiuni, vom vedea. Nu este treaba preşedintelui să se implice în negocierile coaliţiei de guvernare pentru astfel de chestiuni. Însă ar fi bine să se ia o decizie cât se poate de repede. Iar în ceea ce priveşte (…) rotaţia preşedinţilor, eu în continuare cred că poziţia de preşedinte nu se joacă la masa verde, ci românii decid cine şi când va fi preşedintele României”, a arătat Iohannis.

Şeful statului participă la Bruxelles la reuniunea Consiliului European. AGERPRES/(A – editor: Claudia Stănescu, editor online: Irina Giurgiu)

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Biden, furios de modul în care propriul partid încearcă să îl forțeze să plece

Biden, furios de modul în care propriul partid încearcă să îl forțeze să plece Președintele Joe Biden este furios de modul în care partidul încearcă...

AAC atenționează despre căderea serviciilor Microsoft care a afectat mai multe aeroporturi

AAC atenționează despre căderea serviciilor Microsoft care a afectat mai multe aeroporturi Autoritatea Aeronautică Civilă atenționează că o defecțiune tehnică a serviciilor Microsoft/Windows a afectat mai...

A decis să nu-și prelungească acordul cu Real Madrid și a ales la ce echipă vrea să se transfere în această vară

A decis să nu-și prelungească acordul cu Real Madrid și a ales la ce echipă vrea să se transfere în această vară ”Telenovela” Andriy Lunin...

Rusia revendică cucerirea satului Iurivka, în estul Ucrainei, într-un asalt vizând localitatea Niu Iork

Rusia revendică cucerirea satului Iurivka, în estul Ucrainei, într-un asalt vizând localitatea Niu Iork Rusia revendică vineri cucerirea unui nou sat, Iurivka, în estul Ucrainei,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.