Ion Ceban, citat la poliție după acuzațiile privind protecția traficanților de droguri

Primarul general al Chișinăului, Ion Ceban, s-a prezentat miercuri la Direcția de poliție a municipiului Chișinău, după ce a fost citat în legătură cu acuzațiile sale potrivit cărora polițiștii ar proteja traficanții de droguri, transmite IPN. Edilul și-a reiterat declarațiile și a declarat că este dispus să fie audiat împreună cu persoanele vizate.

În cadrul întâlnirii cu polițiștii, primarul a fost informat că a fost citat în calitate de martor, în urma autosesizării autorităților ca urmare a afirmațiilor sale. Igor Grițac, șeful Secției Coordonare Activități Securitate din cadrul Direcției de poliție Chișinău, a subliniat gravitatea acuzațiilor și a solicitat prezentarea probelor: „După declarațiile făcute, ați fost citat ca martor, să ne dați informațiile pe care le dețineți”.

La ieșirea din sediul poliției, Ion Ceban a menționat date din rapoarte oficiale pentru a-și susține declarațiile, evidențiind creșterea consumului de droguri și scăderea vârstei consumatorilor, precum și „legislația imperfectă și lipsa de acțiune a poliției care agravează situația”. Edilul a precizat că sistemele video gestionate de municipalitate nu reprezintă un obstacol în combaterea traficului de droguri.

Primarul a fost citat în baza prevederilor Codului Contravențional referitoare la obligațiile martorilor. Ministra afacerilor interne, Daniella Misail-Nichitin, a confirmat că citarea a avut loc conform articolului 388 din Codul Contravențional.

Subiectul a fost adus în atenția publicului după ce poliția a solicitat accesul la camerele video din Chișinău, aflate în gestiunea municipalității.

Tags: citatIon Cebanpolitie
Categorii: SocialȘtirile zilei