Ion Ceban, la 37 de ani de la retragerea din Afganistan: ‘Ororile războiului nu trebuie repetate’

Primarul general al capitalei, Ion Ceban, a transmis un mesaj de comemorare la împlinirea a 37 de ani de la retragerea contingentului de militari moldoveni din Afganistan, aducând un omagiu celor 301 ostași care și-au pierdut viața și reafirmând sprijinul municipalității pentru veterani.

Municipiul Chișinău marchează 37 de ani de la retragerea contingentului de militari moldoveni din Afganistan, un moment „de reflecție și aducere-aminte pentru întreaga societate”, potrivit primarului general, Ion Ceban, potrivit hotnews.

Citește și:  FMI: Accelerarea reformelor structurale va stimula creșterea economică și nivelul de trai în Moldova 

Edilul a menționat că, din cei 12.500 de moldoveni care au participat la conflict, 301 nu s-au mai întors acasă, iar aproximativ 700 au revenit răniți, purtând consecințele războiului atât fizic, cât și psihologic.

„Mesajul nostru este unul ferm și clar: ororile războiului nu trebuie repetate. Nimic nu este mai prețios și mai sfânt decât pacea”, a declarat Ion Ceban.

În numele municipalității, primarul a adus un omagiu militarilor căzuți la datorie și a transmis compasiune familiilor îndoliate, subliniind că memoria acestora va rămâne vie.

Totodată, Ion Ceban a dat asigurări că administrația locală va continua parteneriatul cu veteranii războiului din Afganistan, prin programe și proiecte dedicate sprijinului social și comunitar.

Citește și: Moldova obține dreptul de proprietate asupra Sanatoriului „Moldova” din Odesa

This post was last modified on 15/02/2026 13:42 13:42

Tags: Ion Ceban
Politică