
Ion Chicu, fost prim-ministru al Republicii Moldova și președinte al Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM), a votat astăzi în turul doi al alegerilor prezidențiale.
După exercitarea dreptului său de vot, Chicu a declarat că a optat pentru o schimbare reală pentru R. Moldova, subliniind necesitatea unei Europe autentice, în care cetățenii nu sunt persecutați sau discriminați pentru opiniile lor diferite de cele ale guvernării.
Citește și: VIDEO – Igor Dodon a votat: ‘Astăzi putem face schimbarea spre timpuri normale, nu bune’
“Am fost, am votat! Am votat pentru schimbare! Pentru o schimbare de la o Europă declarativă, la una autentică!
Eu pentru o așa Europă am votat azi! Una, autentică!”, a spus acesta.
În Republica Moldova astăzi are loc al doilea tur al scrutinului prezidențial. Cetățenii cu drept de vot sunt așteptați la urne, între orele 07.00 și 21.00, să aleagă președintele țării pentru următorii patru ani. Bătălia politică se dă între Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo.