Ion Cuțelaba l-a învins pe turcul Ibo Aslan în UFC

Luptătorul moldovean Ion Cutelaba a obținut o victorie impresionantă la UFC Seattle, învingându-l pe promițătorul Ibo Aslan printr-un arm triangle choke. Aceasta a fost prima înfrângere a turcului sub egida UFC, scrie newsmaker.md.

Cei doi luptători, care aveau în palmares un total de 32 de victorii, dintre care doar cinci decise de arbitri, promiteau un spectacol exploziv. De la primele secunde, Cuțelaba a arătat o agresivitate extremă, intrând în fața lui Aslan chiar în timpul prezentării oficiale realizate de Bruce Buffer.

Citește și: De la București la Chișinău, pe jos. Startul ultramaratonului Rubicon – pe 28 februarie

Confruntarea a fost un adevărat duel al forțelor brute, ambii sportivi aruncând lovituri puternice. Aslan, cunoscut pentru capacitatea sa de a finaliza rapid luptele, a forțat victoria, în timp ce Cuțelaba i-a răspuns pe măsură. Diferența a fost făcută de abilitățile superioare de grappling ale lui Cuțelaba, care a combinat strikingul agresiv cu tehnicile de luptă la sol.

După ce l-a doborât pe Aslan, acesta a profitat de poziția avantajoasă și a aplicat un arm triangle choke, forțându-l pe adversar să cedeze.

This post was last modified on 23/02/2025 11:40 11:40

Tags: Ibo AslanIon CuțelabaUFC
Social