Ion Tăbârță: Cazul Balan este doar vârful icebergului. Instituțiile statului au nevoie de o consolidare reală pentru a preveni astfel de derapaje

Acțiunile unor foști demnitari și ale unor actori politici împotriva intereselor Republicii Moldova trebuie investigate riguros și sancționate, iar instituțiile statului au nevoie de o consolidare reală pentru a preveni astfel de derapaje, susține comentatorul politic Ion Tăbârță.

Analistul politic Ion Tăbârță a declarat, în cadrul emisiunii „Ora de vârf” de la Radio Chișinău, că acțiunile împotriva statului trebuie documentate și probate, iar cazurile de rezonanță arată existența unor vulnerabilități sistemice, potrivit cotidianul.

Vezi și: Moldova nu își poate asigura independența alimentară

„Cel mai importat este de a documenta, de a proba acțiuni când anumite persoane care au ocupat funcții de răspundere în Republica Moldova au acționat contra statului. Cazul Balan este doar vârful icebergului. Mai avem și alte cazuri de rezonanță de așa gen. Pe lângă dosarul Dodon, mai avem cazul Gorgan, cazul Creangă, am avut cazul Bolbocean. Aceste cazuri sunt doar partea văzută, doar un mic număr de persoane, care au acționat în interesele altui stat, trădându-și de fapt propriul stat. Prin astfel de trădători, sau spionii ruși tot timpul s-au simțit lejer aici în Republica Moldova și doar au facilitat să avem aceste trădări de stat. Dar este timpul ca statul nostru să se întărească, să devină rezilient, instituțiile să se curețe inclusiv de astfel de implicații maligne ale Federației Ruse în politica internă a R. Moldova prin intermediul acestor trădători de țară”, a spus Ion Tăbârță.

Citește și: Cresc cheltuielile pentru apărare

Citeşte şi: Politician japonez propune măsuri controversate pentru stimularea natalității: „Îndepărtarea uterului după 30 de ani”

This post was last modified on 04/05/2026 16:55 16:55

Tags: Ion Tăbârță
Politică