X

Ioniță compară situația energetică cu jaful bancar din 2014 și-și cere scuze de la procurori

Ioniță compară situația energetică cu jaful bancar din 2014 și-și cere scuze de la procurori

Expertul și fostul deputat, Veaceslav Ioniță, compară situația din sectorul energetic al țării cu furtul miliardului din 2014, în contextul atacurilor l-a care a fost supus recent, după ce a declarat că moldovenii achită cel mai mare tarif la gaz din sud-estul Europei.

Citește și: Servicii stomatologice gratuite pentru copiii de la sate

„Nu-i prima dată. Cel mai tare a fost în 2014, ce bătaie mâncam eu… eu acuma când văd ce se întâmplă îmi aduc aminte de 2014… am mai fost odată în băltoaca asta… Măi oameni buni, nu suntem în Coreea de Nord. Numai acolo plâng de fericire că la ei totul este bine și la restul este rău”, a declarat Ioniță în cadrul emisiunii „Puterea a 4-a” de la N4.

Expertul insistă că are dreptate și că discuțiile care au urmat după prezentarea calculelor sale nu fac decât să „zăpăcească” cetățenii și totuși să-i pună pe jar pe alții.

„La Procuratura Generală sunt niște dosare pe gaz pe rol. Aceste dosare avansează  mai repede decât și-ar dori unii. Asupra PG se face presiune să se mai liniștească băieții… Mulți au crezut că ieșirea mea publică a fost o acțiune ca să încurajez procuratura să meargă mai departe. Trebuie să recunosc că, în ultima vreme, am fost cam rece față de procuratură, credeam că nu prea merg…îmi cer scuze de la toți. De azi înainte, nu voi mai fi rece. Tot ce va fi necesar, cu cea mai mare plăcere voi ajuta. Mai mult nu am voie să spun”, a menționat Ioniță.

Reamintim că recent, fostul deputat și expertul Veaceslav Ioniță a fost acuzat de unii dintre colegii săi că distribuie „falsuri rusești” după ce a afirmat că moldovenii achită cel mai mare tarif la gaz din sud-estul Europei.

Tags: furtul miliarduluiProcuratura Generalătarife la gazVeaceslav Ioniță
Știrile zilei