X

Iordania avertizează asupra consecinţelor periculoase ale schimbării poziţiei SUA faţă de coloniile din Cisiordania

Ministrul iordanian de externe Ayman Safadi a avertizat că schimbarea poziţiei SUA referitoare la legalitatea coloniilor israeliene din Cisiordania ocupată, anunţată luni de secretarul de stat Mike Pompeo, va avea “consecinţe periculoase” asupra perspectivelor de relansare a procesului de pace din Orientul Mijlociu, informează Reuters, potrivit agerpres.

Într-o postare pe Twitter, Safadi a scris că aşezările evreieşti din teritoriul ocupat al Cisiordaniei sunt ilegale şi ucid perspectivele soluţiei celor două state, care prevede existenţa unui stat palestinian alături de Israel, soluţie despre care ţările arabe susţin că reprezintă singura cale de rezolvare a conflictului arabo-israelian ce durează de zeci de ani.

Citește și : Maria Butina, invitată să lucreze la biroul comisarului rus pentru drepturile omului

Secretarul de stat american Mike Pompeo a anunţat luni că Statele Unite nu mai consideră că statutul coloniilor israeliene din Cisiordania contravine dreptului internaţional, în condiţiile în care ocuparea teritoriilor palestiniene este apreciată drept ilegală de ONU, precum şi de o mare parte a comunităţii internaţionale.

Tags: Ayman SafadicoloniiMike PompeoOrientul MijlociuSUA
Categorii: Sinteze