Irak: Liderul șiit Ali al-Sistani face apel la adoptarea unei noi legi electorale

Publicat:

Marele ayatollah șiit din Irak, Ali al-Sistani, a solicitat scrierea unei noi legi electorale pentru a recupera încrederea publică față de sistemul politic de la Bagdad, în contextul protestelor antiguvernamentale masive ce persistă de la începutul lunii octombrie, relatează postul Al Jazeera, potrivit mediafax.

Liderul comunității șiite din Irak, Marele ayatollah Ali al-Sistani, a făcut apel la demersul legislativ pentru a recâștiga încrederea populației irakiene în regimul de la Bagdad.


Citește și : Roger Stone, un aliat al lui Donald Trump, găsit vinovat pentru şapte capete de acuzare

Conform aprecierilor realizate de oficialul irakian, organizarea unui nou scrutin electoral ar putea oferi populației oportunitatea de a aduce „fețe noi” în administrația de la Bagdad. „Trecerea unei legi care nu oferă o astfel de oportunitate electorilor ar fi inacceptabilă și nefolositoare”, a apreciat oficialul irakian. „Dacă cei aflați la putere cred că pot scăpa de realizarea unei reforme reale prin procrastinare, greșesc (…) ceea ce vine după proteste nu a același lucru ca înainte, așa că fiți atenți.”, a reiterat al-Sistani.

Cel puțin 300 de persoane au fost omorâte și alte câteva mii au fost rănite în urma protestelor față de corupția de la nivel guvernamental, față de șomajul masiv și față de decăderea serviciilor publice, declanșate la începutul lunii octombrie. Manifestanții solicită „căderea regimului” și aprind focuri în jurul clădirilor administrației centrale și ale sediilor partidelor politice.

Citește și : Rusia a simulat un atac asupra Odesei (comandantul marinei ucrainene)

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.