X

În Irak au loc primele alegeri parlamentare de după înfrângerea Statului Islamic

În Irak a început sâmbătă dimineaţa votarea în primele alegeri parlamentare de după înfrângerea Statului Islamic, relatează agenţiile de presă internaţionale. Peste 24 de milioane de alegători sunt chemaţi la urne pentru a desemna 329 de parlamentari. Urnele se vor închide la orele 19.00 (ora locală este aceeaşi cu a României). Militarii, forţele de securitate, deţinuţii, bolnavii internaţi şi cetăţenii din străinătate au început să voteze de joi, potrivit agerpres.

În cele 18 guvernorate sau provincii sunt 7367 de candidaţi din 320 de partide. Formaţiunea Al Nasr (Victoria, în arabă) a premierului Haidar al Abadi speră să se menţină pe prima poziţie.

Citește și : Grupul german Volkswagen cheamă în service 410.000 de maşini din cauza unei probleme la centurile de siguranță

Pe 22 aprilie, un purtător de cuvânt al Statului Islamic a ameninţat cu atentate în sediile electorale. În jurul acestora au fost desfăşurate dispozitive de securitate, inclusiv supraveghere aeriană.

Tags: alegeri parlamentareIrakparlamentariStatului Islamicurne
Categorii: Sinteze